agonia
russkaia

v3
 

Agonia.Net | Правила | Mission Контакт | Зарегистрируйся
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Статья Общество Конкурс Эссе Multimedia Персональные Стихотворения Пресса Проза _QUOTE Сценарии

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Francisco de Quevedo[Francisco_de_Quevedo]

 
  Francisco_de_Quevedo

Место проживания: n. Madrid - d. Ciudad Real
Принадлежит этому языку Принадлежит этому языку


Биография Francisco de Quevedo

Personal Webpage Francisco de Quevedo


 
Прямой адрес этого автора : 

Authorship & Copyright Protection (beta):
 Active compilations of this author::

Это самые свежие тексты данного автора:

Все (2)

Это самые свежие тексты данного автора:

Комментарии:

Тексты вписанные этим автором в библиотеку:

Страница: 1

A una nariz :
Стихотворения 2005-12-04 (18947 Показы)

Sonet de dragoste : din ant. Cele mai frumoase poeme de dragoste
Стихотворения 2011-04-08 (5701 Показы)


Страница: 1





Биография Francisco de Quevedo

Francisco Gómez de Quevedo y Santibáñez Villegas (Francisco de Quevedo) (n. 14 septembrie 1580, Madrid - d. 8 septembrie 1645, Villanueva de los Infantes, Ciudad Real) a fost un scriitor aparținând „Secolului de aur” al literaturii spaniole.

Născut într-o familie aparținând micii nobilimi (originare din Cantabria), copilăria lui Quevedo s-a petrecut la Curte, înconjurat de nobili și alte persoane importante, deoarece părinții săi dețineau funcții importante în palat. Tatăl său, Francisco Gómez de Quevedo, era secretarul prințesei Maria, soția lui Maximilian de Germania, în timp ce mama sa, María de Santibáñez, era servitoarea de încredere a reginei. Quevedo, deși supradotat, avea mai multe defecte fizice care aveau să-i influențeze viața și opera : avea picioarele strâmbe și mergea șchiop, era supraponderal și cu grave probleme de vedere. Rămas orfan la șase ani, s-a refugiat în cărți la Colegiul Imperial al Companiei lui Iisus din Madrid.

În 1596 se înscrie la Universitatea Alcalá de Henares, unde studiază intens până în 1600. Pe lângă materiile studiate la universitate, studiază pe cont propriu filozofie, limbi clasice, limba arabă, ebraică, franceză și italiană. În 1601 se mută la Valladolid, noul sediu al Curții Ducelui de Lerma și studiază și Teologia, aducând câteva contribuții în acest domeniu, cum ar fi tratatul împotriva ateismului intitulat „Providența lui Dumnezeu”. Începe să devină cunoscut ca poet și este inclus într-o antologie a generației sale realizată de Pedro Espinosa Flores în 1605, intitulată „Flores de poetas ilustres” („Flori ale unor poeți iluștri”). Cu toate acestea, marea parte a operei sale nu va fi publicată decât postum, și se poate încadra în curentul literar denumit "Conceptismul" Baroc. Tot acestei perioade aparțin și unele opere scurte în proză relaționate cu viața de la Curte, scriindu-și prima versiune a celebrei cărți „El Buscón”, roman picaresc. Aceste schițe i-au adus ceva renume între studenți, dar avea să se dezică de ele în timpul maturității literare. Tot în această perioadă are loc un schimb epistolar între Quevedo și umanistul Justo Lipsio, în care cei doi deplâng războaiele care amenință să distrugă Europa.

Când Curtea își mută din nou sediul la Madrid, Quevedo o urmează și locuiește acolo între 1606 și 1611, dedicându-se activității literare. Se împrietenește cu mari scriitori ca Félix Lope de Vega sau Miguel de Cervantes dar scrie și opere satirice împotriva dramaturgului Juan Ruiz de Alarcón (ironizându-l, culmea, pentru defectele sale fizice) sau a lui Juan Pérez de Montalbán, fiul unui librar cu care Quevedo a avut unele dispute. Cu toate acestea, ținta predilectă a ironiilor lui Quevedo a fost Luis de Góngora (considerat celălalt mare poet al Barocului spaniol și rivalul lui Quevedo), pe care l-a acuzat de a fi un „preot nedemn”, „homosexual”, „scriitor murdar si obscur”, „dependent de jocurile de noroc” sau „indecent”. Nici măcar aspectul fizic al lui Góngora nu a fost cruțat de Quevedo, care a scris satira „Unui nas”, în care se leagă de acest „apendice” al lui Góngora, relaționându-l cu un stereotip ce privea evreii. Pe de altă parte, însă, nici Góngora nu s-a lăsat mai prejos.

Tot în acest timp Quevedo se împrietenește cu ducele de Osuna, pe care îl va acompania ca secretar în timpul călătoriei acestuia din 1613 prin Italia. Quevedo este trimis să se ocupe de unele comisioane la Nice, Veneția și până la urmă la Madrid, unde trebuie să se ocupe de intrigi în anturajul ducelui de Lerma, pentru a obține numirea ducelui de Osuna ca vicerege de Napoli, ceea ce va și reuși în 1616. Ajuns din nou în Italia împreună cu ducele de Osuna, Quevedo trebuie să se ocupe de organizarea proprietăților viceregatului și să spioneze împotriva republicii Veneția. Drept recompensă primește ordinul militar Santiago în 1618.

Căzut în dizgrație ducele de Osuna, Quevedo este de asemenea acuzat și exilat în 1620 la Torre de Juan Abad (aparținând de Ciudad Real), unde mama sa îi lăsase moștenire o moșie. Vecinii săi, însă, nu recunoșteau însă legitimitatea actului de cumpărare, dar tribunalul nu avea să dea o sentință definitivă decât după moartea poetului, pe care îl va moșteni nepotul său Pedro Alderete. Ajuns astfel departe de intrigile curtezane, singur cu conștiința sa, Quevedo va scrie unele din cele mai valoroase poezii ale sale, cum ar fi „Retirado a la paz de estos desiertos...” („Retras în pacea acestui deșert...”) și va renunța treptat la vechile sale ambiții de mărire, studiindu-l pe Seneca și devenind unul din cei mai de seamă reprezentanți ai neostoicismului spaniol.

Venirea la tron a lui Felipe IV a însemnat pentru Quevedo ridicarea pedepsei sale, întoarcerea la viața politică și speranțe reînnoite datorită încrederii acordate Contelui-Duce de Olivares. Quevedo îl acompaniază pe tânărul rege în călătoriile sale prin Andaluzia și Aragón, ale căror peripeții le povestește în scrisori interesante. În acest timp îi denunță pe unii librari la Inchiziție pentru publicarea fără avizul său a operelor sale satirice, în realitate o tactică a lui Quevedo pentru a îi speria pe librari și a îi convinge să publice o ediție a operelor sale integrale, ediție care nu va apărea însă decât postum.

Pe de altă parte, viața sa privată este una dezordonată, ca de burlac : fumează mult, frecventează tavernele (Góngora îl numește într-un poem satiric „don Francisco de Quebebo”, „don Francisco de Ce Beau”...) și de asemenea lupanarele, cu toate că trăiește în concubinaj cu o anume Ledesma. Cu toate acestea, este numit secretar al regelui în 1632, cel mai important post ocupat de Quevedo la Curte. Nu lipseau însă presiunile : prietenul său, ducele de Medinaceli, convins de soția sa, îl obligă pe Quevedo să se căsătorească cu doña Esperanza de Aragón, văduvă cu copii, în 1634, dar căsătoria nu durează de fapt decât trei luni, iar în 1636 Quevedo obține divorțul.

Este de asemenea perioada unei activități literare intense. În 1634 publică „La cuna y la sepultura” („Leagănul și înmormântarea”) și o traducere a cărții „Introducere la viața evlavioasă a lui Francisco de Sales”; între 1633 și 1635 publică „Remedii pentru orice noroc”, „Epitet”, „Virtute militantă”, „Cele patru fantome”, a doua parte din „Politica lui Dumnezeu”, „Vizita și anatomia capului cardinalului Richelieu” și „Scrisoare pentru Ludovic al XIII-lea”. În 1635 este publicat la Valencia unul dintre numeroasele pamflete destinate să-l defăimeze, „Tribunalul răzbunării juste, ce se ridică împotriva scrierilor lui Francisco de Quevedo, maestru în erori, doctor în nerușinare, licențiat în bufonerii, bacalaureat în mizerii, profesor universitar în vicii și protodiavol între oameni. ”

În 1639, cu ocazia căderii în dezgrație a Contelui-Duce, Quevedo este arestat, i se confiscă toate cărțile, și, pe jumătate dezbrăcat, este dus la mănăstirea San Marcos din León și ținut acolo până în 1643. La mănăstire, Quevedo se dedică lecturii, precum povestește într-o scrisoare moralizatoare și didactică adresată prietenului său Adán de la Parra, în care descrie pe ore viața sa la închisoare:

„De la zece la unsprezece fac devoțiuni, și după aceea la doisprezece citesc scriitori buni și scriitori slabi; pentru că orice carte, oricât de demnă de dispreț ar fi, conține ceva bun. Catullus are erorile sale, Marcus Fabius Quintilianus e arogant pe alocuri, Cicero este absurd uneori, Seneca poate să provoace confuzie; în fine, Homer e orb uneori, iar satiricul Iuvenal are devierile sale; lui Egecias îi lipsesc unele concepte, lui Sidonius ceva subtilitate, Ennodius nu nimerește unele comparații, în timp ce Aristarc, atât de insipid, nu reușește mereu să capteze esența. Din greșelile lor încerc să învăț, iar din ce au bun încerc să fur...”

Când Quevedo a fost în sfârșit eliberat, era deja grav bolnav și a decis să renunțe la Curte și să se retragă definitiv la Torre de Juan Abad. Moare și este înmormântat într-o mănăstire din Villanueava de los Infantes, pe 8 septembrie 1645, după ce scrisese în ultima sa scrisoare că „există lucruri care sunt doar un nume și o figură”. Se spune că mormântul său ar fi fost profanat pentru a i se fura pintenii de aur cu care fusese înmormântat, și că la scurt timp tâlharul a fost prins și executat.

Operele sale au fost editate de umanistul José Antonio González de Salas, fără să se preocupe de corectarea greșelilor, în 1648, sub titlul : „Parnasul spaniol, munte divizat în două culmi, cu cele nouă muze”; de asemenea de către nepotul său, Pedro Alderete în 1670 : „Ultimele trei muze castiliane”. În fine, ediția din secolul XX a lui José Manuel Blecua este în general apreciată.

În 1663 s-a publicat prima biografie a lui Francisco de Quevedo, scrisă de Pablo Antonio de Tarsia și cu abundență de anecdote; mai târziu se pot menționa cele ale lui Aureliano Fernández Guerra, din secolul XIX, unde Quevedo este prezentat ca un om de stat, precum și cea a lui Pablo Jauralde Pou din secolul XX, pe un ton sec și încercând să fie obiectivă.

Opere politice:

„Politica lui Dumnezeu, guvernul lui Hristos” (publicată în două părți, prima în 1626 și a doua în 1655)
„Viața lui Marco Bruto” (1644)
„Lume efemeră și deviații ale vârstei” (1621, publicată în 1852)
„Mari anale de cincisprezece zile” (1621, publicată în 1788, referitoare la tranziția de la domnia lui Felipe III a cea a lui Felipe IV)
„Memorial pentru patronatul lui Santiago” (1628)
„Execrație împotriva evreilor” (1633)
„Scrisoare adresată lui Ludovic al XIII-lea, cel preaînalt, atotputernic și plin de serenitate” (1635)

Opere ascetice:

„Providența lui Dumnezeu” (1641)
„Viața sfântului Pavel” (1644)
„Viața sfântului Toma de Villanueva” (1620)

Opere filozofice:

„Leagănul și înmormântarea” (1635)
„Cele patru ciume ale lumii și cele patru fantome ale vieții” (1651)




poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Дом литературы poezii
poezii
poezii  Поиск  Agonia.Net  

Переиздание любых материалов этого сайта без нашего разрешения строго запрещено.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Политика публикации и конфиденциальность

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!