agonia
russkaia

v3
 

Agonia.Net | Правила | Mission Контакт | Зарегистрируйся
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Статья Общество Конкурс Эссе Multimedia Персональные Стихотворения Пресса Проза _QUOTE Сценарии

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Тексты того же автора


Переводы этого текста
0

 Комментарии членов сайта


print e-mail
Просмотревшие: 17336 .



Inscriptie pe piatra de hotar
стихотворения [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
по [Geo_Dumitrescu ]

2005-02-11  | [Этот текст следует читать на // Русском romana]    |  Submited by x



"Cin' se ia cu mine bine,
îi dau haina de pe mine..."
(Cîntec popular)

Slav aș fi fost, de nu eram latin,
latin aș fi, de n-aș fi fost și dac -
dar a ieșit așa : să fiu român,
și eu cu soarta asta mă împac !

Mi-au dat și alții sînge și cuvinte -
nisipuri galbene trecură-n zbor,
purtate-n vîntul Asiei, fierbinte,
să-ngrașe primitorul meu ogor.

Și din Apus, din Miazăzi, veniră
umane pulberi, umbre și lumini,
cu bine și cu rău mă vremuiră -
pe toate le-am sorbit în rădăcini.

Și nu-i nimic străin - a' mele-s toate,
dator nu sînt : plătit-am cu prisos ! -
că tot plătind uitucilor la rate,
cuțitul mi-ajunsese pîn' la os !

Dar am rămas așa cum scrie-n carte -
priviți-mă, si-o să vedeți ușor
că nu-s asemeni nimănui în parte,
deși,-ntr-un fel, vă semăn tuturor.

Sînt bucuros de oaspeți si prieteni ;
deschisă-i poarta, inima si ea ;
binevenit vei fi sub mîndre cetini,
în munții mei, la caldă marea mea.

Îmi dai un sfat ? Te-ascult cu luare-aminte.
O mînă de-ajutor îmi dai ? Mulțam !
Dar nu cumva să-ți bîiguie prin minte
că asta-i țara cailor de ham !

Poftiți, deci, stați la masă, stați la soare ! -
un loc prielnic vă păstrez, amici;
v-astept cu mintea plină, gîndu-n floare
(că nu-i de lipsă fosforul pe-aici !...)

Întind spre toată zarea poduri bune :
primesc și dau întregului Pămînt;
nu-i gînd viclean în mine să răsune,
dar nici stăpîn nu caut: eu îmi sînt!

Învăț, cîntînd sau nu, și limbi străine,
mi-or folosi - în mintea mea socot -
dar mă gîndesc de-asemeni că e bine
să mă pricep întîi și-ntîi să-not !...

Și, iată, simt așa cum scrie-n carte -
priviți-mă, și-o să vedeți ușor
că nu-s asemeni nimănui, în parte,
deși,-ntr-un fel, vă semăn tuturor.

Că slav eram, de n-aș fi fost latin,
latin aș fi, de nu mi-ar zice dac -
dar a ieșit așa : să fiu român -
și vreau cu toată lumea să mă-mpac !




.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Дом литературы poezii
poezii
poezii  Поиск  Agonia.Net  

Переиздание любых материалов этого сайта без нашего разрешения строго запрещено.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Политика публикации и конфиденциальность

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!