Plouă-ncet peste oraș
(Arthur Rimbaud)

Îmi plânge în inimă
Ca ploaia peste-oraș.
Ce-i această patimă
Ce-mi pătrunde-n inimă?

O, sunet drag al ploii
Pe case și pe jos!
Ce inima-mi înmoaie,
O, dulce cânt de ploaie!

Și plouă fără rost
În inima-mi scârbită.
Ce, trădat nu am fost?
Ãst doliu-i fără rost.

Pedeapsa cea mai dură-i
Să nu știu pentru ce -
Nici dragoste, nici ură -
Port suferința dură!