Mă instalsem într-un cuib pe un copac
stăteam acolo peste niște paie
pasărea-mamă își vedea de treburile ei de pasăre
masculul nu zicea nimic mă ignora
odată doar mi-a tras vreo două cu ciocul peste ceafă
atunci ploua eram ud leoarcă tremuram și mă adăpostisem
sub uriașa aripă maternă lângă ăia micii
(niște nebuni Îi auzisem cum râd în ouă)


Încolo trai pe mine Citeam pe domnul Nietzsche
și contemplam adeseori planeta
aveam mâncarea în valiză
lângă notațiile despre tehnica non-acțiunii
pe care le utilizam ca șervețele
Din când în când trecea pe sub copac o domnișoară
călca peste acele ierburi cu ghetele ei albe
eu o iubeam mă ridicam pe vârfuri recitam
îmi arătam profilul de pohet
pasărea-mamă înălța ciocul spre cer și clămpănea
în fine domnișoara făcea un gest nedefinit
apoi pleca spre casă peste acele ierburi
Odată a venit în locul ei un vânător ciudat
dădea din cap și se uita spre cuib
pasărea-mamă m-a ascuns sub aripă
în ouă ăia micii tăceau înfiorați