Ajungând la țărmul mării țării,
Coborâră-n dreptul gării țării,
Și, până-n albastrul zării țării
Noastre,-n mijlocul brățării țării,
Se scăldară-n albul sării țării,
Mai exact: al sării mării țării…

După care,-n largul mării țării,
Albi de albul sării mării țării
Ce-amărăște-ntinsul mării țării,
Se iubiră-n apa mării țării,
Din dorința înălțării țării
Peste limita brățării țării
Care-i cercul zării mării țării.

Gazde bune,-n cercul zării țării,
Cu-ăi străini de țărmul mării țării, –
Erau contra ațâțării țării
Împotrivă-le, pe țărmul mării țării;
Însă și, de dragul mării țării,
Contra dării sării mării țării,
Peste granițele zării țării,
Altor riverani ai mării țării, –

Pe care nu-i mai înșirăm aici.