agonia
russkaia

v3
 

Agonia.Net | Правила | Mission Контакт | Зарегистрируйся
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Статья Общество Конкурс Эссе Multimedia Персональные Стихотворения Пресса Проза _QUOTE Сценарии

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Тексты того же автора


Переводы этого текста
0

 Комментарии членов сайта


print e-mail
Просмотревшие: 4362 .



Istoriile unui matroz întors de pe Planeta Roz
стихотворения [ ]
din ant. O mie și una de poezii românești

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
по [Serban_Foarta ]

2009-10-08  | [Этот текст следует читать на // Русском romana]    |  Submited by Yigru Zeltil



Când fulgeră, se pare că ni se face-o poză
de pe Planeta Roză,
pe care toate cele nu au cum să nu fie
film și fotografie,
căci nu se nasc pe-acolo, copii, nici se-nfiază,
ci se fotografiază...
...Copiii-s fotocopie copiilor de-aici
fotografiați de mici,
fetițelor ca (tine) fiindu-le mărită,
până ce se mărită,
treptat, fotografia... În prima, -ai moț cu funtă
și rochie de nuntă,
în ultima... Dar, astăzi, văd că respiri o poză
în care e o roză!
Să-ți mai aduc vre-o două de pe Planeta Roză.

Pe-acolo-s tot atâtea ateliere foto
ca pe la noi tarabe și jucători la loto;
numai că nici-un loz
nu pierde, niciodată, pe Continentul Roz!
Îți trebuie o carte (pe care s-o posezi)?
Ajunge s-o pozezi...
și-o minge? Uite mingea;
adună-ți clasa a V-a
și fă-mi, cam pe la patru,
și mie, loc în cadru...
...Așa că, pe acolo, bunici, tați, mame, fii
mănâncă, dorm, visează și sunt fotografii:
"El să fotografie,
tu să fotografii..."

Eu am ajuns acolo călare pe-o ghiulea,
cu toate mai că-mi vine a crede că și ea
era fotografia unei ghiulele ce
era să se înece, nici eu nu știu de ce,
dar era gata-gata...
Cum să mai stai pe punte,
când marea e-n furtună și-n valuri cât un munte
și-n valuri e ghiuleaua?...
Pe care sar s-o scapi;
fără să-mi treacă mie prin prostul meu de cap
că fulgera fiindcă mi se făcea o poză
('n mărime naturală) de pe Planeta Roză!

Ați înțeles că nu știu nici eu de cine-i poza
aceasta;
mai degrabă, cred că o scrie poza...
...Căci, până una-alta, nici nu aveam figură.
Era-ntuneric beznă ca-ntr-o (închisă) gură.
Și mai era pe-acolo pesemne ca să fie,
și-un Spân ce se dăduse drept o fotografie
de a lui Harap Alb...
...Se stinse becul roșu; se-aprinse becul alb;
ca, iarăși, să se-aprindă cel cu lumină roșie...
...Și se făcu de-odată răcoare ca-ntr-o roșie,
ca într-o paradaisă,
ori ca într-o tomată:
una a-u-to-ma-tă...
...Și mă spălară-n baie
de-argint, că, vorba aia,
nu mă slăbiră până n-am fost piele și os;
când, străveziu la carne și colorat pe dos,
ca-n Harap Alb,
răbdarea pierzându-mi-o așa,
cum mă găseam acolo, încălecai pe-o șa
(cu toate că, în viață, de felul meu matroz)
și o pornii aiurea prin cadrul Þării Roz.

Nici nu ieșeam bine din aparat, că domnii
"...zâmbiți-vă-rog"; în juru-mi, se și-mbulzesc, ca domnii
la undiță... Și mutra mi-apare peste tot;
devine, -adică, omni-
prezentă...
Vai, mi-e frică și-acum, de nu mai pot:
eram fotografie, și n-aș fi vrut să fim
câți intră într-un film!

Se și zvonise, însă, cum că-n hotarul roz
dublat ar fi tot omul de-o umbră de matroz...
...Era târziu, de-acuma, să fac economie
de mutra mea, -nmulțumită cu-o sută, -apoi cu-o mie;
mai rămânea, -ntre-acestea, ca, -n lipsă de teren,
să ne mutăm de-a valma-ntr-un hal de zgârie-tren
(și-atunci, adio mare și viață de matroz!)

Când, spre norocul nostru, război, culorii Roz,
i-au declarat Albaștrii.
Altminteri, știu aștrii
ce ne-ar fi pățit pielea... Cât despre voi, nu cred
că știți ce-i cu Albaștrii...
Ei sunt un trib secret,
de care-am dat odată, trecând print r-o vedere
(sătul de lumea multă și lunga mea ședere
în capitala roză...)
Și iată-mă pe partea
cea nevăzută-a stelei (căci aștrii, ca și cartea
poștală, -au două fețe; și, dintre ele, una
rămâne-n întuneric... Așa e și cu Luna...)
...Ei bine, de pe partea aceea nu se vede
Pământul (nostru) verde;
într-astfel că Albaștrii nu au cum să nu fe
lipsiți de toate cele: istorie, geografie
și altele...
De care, pe dulcea lui elipsă,
nu duce nici-o lipsă
vecinul Roz (făr' numai la vreme de eclipsă);
pe cestălalt, pe-Albastru, mințindu-l (cred și eu!)
cu-o palidă răscopie, cu vre-un răscopt clișeu,
ba chiar cu câte-o rablă de aparat cu boxă:
Vă rog, și el, ca unul ce-și zice mai cu doxă!...
...Aceasta, până-n ziua când, sau că uită unii
să mintă,
sau că ceilalți se-mpotrivesc minciuni...
...Așa-ncepu Războiu-ntre cele Două Poze!
Ne-au luat pe toți la oaste, căci nu stăteau pe roze.

Dacă, la noi războiu-i cu sânge și cu fiere,
la ei, soldații luptă prin fotografiere:
fotografia unui dușman cu fața suptă
e ruptă-n bucățele, iar el e scos din luptă;
când ți se-mpuținează băieții, ceri o poză
mai mult de la tot omul de pe Planeta Roză,
războiul fi'nd pe-acolo (norvade nu prea culte!)
un joc de-a cine-face-fotografii-mai-multe...

...Dar astăzi, că e pace
și facem ce ne place,
eu zic să mai rămânem în Biblioteca roz,
să mai citim, din cartea bătrânului matroz,
o proză (ori o poză)
despre Planeta Roză.
...De nu ne-a furat somnul acestor moi fotolii,
în mare taină roase de-un roi de fotomolii.

.  | Индекс










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Дом литературы poezii
poezii
poezii  Поиск  Agonia.Net  

Переиздание любых материалов этого сайта без нашего разрешения строго запрещено.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Политика публикации и конфиденциальность

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!