În drumul plin de sânge și noroi,
Ti-am auzit, Stapâne, pașii moi.

Ca raza coborâta din senin,
Pluteai usor, cu mladieri de crin.

În jurul Tau, multime de norod,
Te pângarea cu sânge și cu glod.

Și cum mergeam în urma Ta mereu,
Stropi și-asupra mea cu lutul greu.

Ci când norodul, Doamne, Te-a lăsat,
Întreg vesmântul alb Þi-era pătat.

Aș fi căzut cu sufletul învins,
Ci-n mila Ta o mâna mi-ai întins.

Genuni adânci, ca-n vis s-au luminat.
Atunci privii vesmântul întinat,

Ca-n inul alb vedeam cum înflorea
Din fiecare pată câte-o stea.