Puternică și pură laolaltă,
Stea din tăria cerului înalt
Adie, pâlpâiește și se-nvoaltă
De pe-un tărâm pe celălalt.

Nu-i zi aprinsă dincolo de zare,
Nici telegari învăpăiați la car
Nu scapără copita de amnar
Zburând înfricoșați din mare.

Egală noaptea pururea cu sine,
Adie blând din cerul mai curat,
Ca fața unduirilor marine,
Ca valul sur de care ne-am legat.

Noi nu știam atunci călătoria
Tăindu-ne în adevăr un drum,
Că vom afla o țintă sub tăria
Aprinderii înalte fără scrum.

Stăm azi la pupă și privim la semnul
Cu care ne legăm de țărmul dus,
Răpit de zarea veche și îndemnul
Călătoriei noastre spre apus.

Nu-i pată, nu e nici o tremurare
Când lunecam încremeniți pe ape,
Ca două faruri luminând pe mare,
Lucind târziu, stingându-se aproape.