Când ninge pe cheiul pustiu
Aș vrea să știu să pictez.
Să fiu un artist chinez
Și cu cerneală de aur să scriu
Un poem despre zăpadă
Și despre o pasăre care s-a dus.
Să zugrăvesc o cracă de bambus
Împodobită moale, cu zăpadă.
Apoi poem și cracă pe hârtia de orez
Să mă împace și să meditez
Asupra morții care nu vine diferit
Când ninge sau când e prunul înflorit.

Cineva să spună: „e poetul satului,
Când se tânguie trestiile scrie
Și răvașul, împodobit de mâna lui,
Îl trimite prietenului din copilărie
Însurat într-o casă la margine de râu
Și care poartă pe zale și la frâu
Un rotocol brodat cu balaur.”