agonia
russkaia

v3
 

Agonia.Net | Правила | Mission Контакт | Зарегистрируйся
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Статья Общество Конкурс Эссе Multimedia Персональные Стихотворения Пресса Проза _QUOTE Сценарии

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Тексты того же автора


Переводы этого текста
0

 Комментарии членов сайта


print e-mail
Просмотревшие: 4449 .



Lui Armand Pascal, în moarte...
стихотворения [ ]
din Ulisse (1933)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
по [Benjamin_Fondane ]

2012-04-08  | [Этот текст следует читать на // Русском romana]    |  Submited by Yigru Zeltil



Eram un grandios poet născut să cânte bucuria,
dar în chilia mea suspin.
Buchetele cu apa mării se ofilesc și mor în cupe,
cărarea inimii se-ndreaptă către Père-Lachaise;
e porumbaru-acolo, dară fără porumbei;
acolo moartea e atât de pură -
Armand, ai fost incinerat aici.

Iată viața ta imensă care topește siguranța -
știi să vâslești, știu bine, dar cât de lung e fluviul,
eram striviți de-această lumină inumană -
de ce să cânți în gura mare? Cu beregata plină
de nerăbdarea melodiei?

Și dacă-i mâniem pe zei?
Cu tine până la sfârșit aș fi putut iubi minunea,
dar te-a luat viața drept o țintă vie
și chiar în moarte tu ești pururi viu!

N-am alergat spre tine ca un prunc?
Din inimă, o jumătatea, cea pură, ți-o dădusem ție.
Spitalul, spaimă albă, galben
în parcul cu bolnavi, glasul tău, treaz;
lasă-mă lângă vocea ta;
splendid, te hârjoneai cu cerul ce-ți sta-n față;
aș vrea să dorm lângă mâinile tale.

Perdeaua se lăsa, sfârșitul se-apropia grăbit, și totuși,
aplauda într-una viața, aplauda necontenit,
în larma de autobuze, sfărâmături și întâmplări,
aplauda, fără oprire;
de ce să nu te-arăți la rampă
de câte ori te cheamă spectatorii?
Eram singur, peste corpul meu măturau sala,
mă simțeam atât de murdar, că te lăsasem să pleci!

Prietene, prietene, venisem din mare depărtare împreună,
ca brațele crucișe de foarfecă-mbinați,
ca sâmburii-ntr-un fruct;
frângând în jumătate pâinea, visul,
noi ne-am iubit mereu, ne-am înfruntat,
sângele fiarei ar fi fost supus de tinerețea noastră,
și leului noi i-am fi smuls mănușa,
aveam cu ce să cucerim ceva mai mult decât o lume,
să bicium oceanul îndărătnic.

Făptura ta de apă dulce și bolovani sălbăticiți
alăturea de mine-n mizerie a fost,
alăturea de mine-n imposibil,
mizeria era nendurătoare,
dar noi trăiam atât de bine strânși laolaltă-ntr-o păstaie!

Aveai ochi blânzi, copile,
auzi tu, de acolo de unde ești, oceanul?
Ești cel puțin la fel de viu ca mine,
ești râsul meu, ești amintirea mea,
sunt plin de moartea ta,
te port mai sus de umeri,
urăsc moartea, urăsc viața,
nemăsurată milă mi-e de oameni,
mă urăsc și mă iubesc,
tu iartă-mă că-s viu și scriu poeme,
m-am rupt bucăți, dar n-am murit,
mi-e gura mucezită și amară,
zac scufundat în glod până la brâu,
în murdărie.


(traducere de Virgil Teodorescu, din volumul Poezii, 1965)

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Дом литературы poezii
poezii
poezii  Поиск  Agonia.Net  

Переиздание любых материалов этого сайта без нашего разрешения строго запрещено.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Политика публикации и конфиденциальность

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!