Ea era grațios dezvelită
Și indiscreți arbori greoi
Zvârleau în geam câte-o creangă-nverzită
Malițios, spre noi, spre noi.

Și, mai goală, mâinile-și împreuna,
În fotoliu-mi simțindu-se bine.
Se-nfiorau de plăcere pe podea
Piciorușele ei fine, fine.

Eu urmăream, culoarea cerii,
Mica rază tremurătoare ca un fir
Din surâsu-i, în fluturarea serii,
Și pe sânu-i, - gâză peste trandafir.

Sărutam gleznele-i fine.
Ea avu un dulce râs brutal
Care se răspândea în triluri line;
Un frumos râs de cristal.

Sub cămașă, piciorușele-i deodată
Se salvară cu-n: "Ei, gata, lasă!"
Prima îndrăzneală acceptată
Râsul ei nu a mai fost pedeapsă!

- Gingaș fremătând sub buzele mele, -
Ochii blând îi sărutam, iar ea:
- Capul și-l zvârli - ce pui de lele! -
Înspre spate: "E și mai bine-așa!...

Domnule, am două vorbe-ați spune..."
- Restul i-l zvârli în sân ușor
Cu-un sărut, făcand-o să răsune
Într-un hohot larg, promițător...

- Ea era grațios dezvelită
Și, indiscreți arbori greoi
Zvârleau în geam câte-o creangă-nverzită
Malițios, spre noi, spre noi.

Editura Uranus, 1991