am crescut nu mă mai ustură inima. rochia asta nu își mai amintește cine sunt pentru că la douăzecișidoi de ani rochiile îmi intrau în piele și îmi provocau fuga. recunosc dimineața care se sfârșește pe mine dintr-o mie. cafeaua făcută din umbra ta și mirosul clepsidrei sfărâmate în cămășile tale. mă-ntrebai de ce tac. păi ca să nu-mi deranjez aripile care creșteau creșteau și mă legam cu ele deasupra prăpastiei.

am crescut. degetele nu mai încap în scris dar nu-mi pasă pentru că în aceeași zi vine primăvara.

m-am făcut mare m-am tăvălit prin anii mei când el îmi gusta fotografia și-i plăceaaaaaaa la nebunie carnea legată de mine cu sfoară. nici ochii nu se mai știu pentru că mi-am înfipt drumul până la tine între ei.

dacă vă spun c-am crescut îmi ies bătăile inimii din oglindă și oglinda vrea să zboare.

am crescut sunt sigură pentru că într-o zi mi-am surprins mâinile sărutându-se și te-am atins cu ele așa.

*

mă apropii din ce în ce mai mult de mine. nu mă mai disting. nu mai pot înainta.