|
Биография Mihai Nebeleac
romancier ucrainean
născut în Rona de Sus la 17 ianuarie 1949, decedat la 18 februarie 2003
Poetul și prozatorul Myhailo Nebeleac s-a născut la 17 ianuarie 1949 în comuna Rona de Sus, județul Maramureș, într-o famile de țărani. «M-am născut între munții albaștri/ din aleanul cântecului de oier,/ pe unde timpul șerpuie într-una, doar în răsuflări de primăvară/ apropiindu-se cu sete/ de cofa cu apă rece/ pe unde ierburile zboară/ tot printre șiruri de cocori…», va scrie într-una din poeziile sale, despre locul său de naștere, care a devenit pentru Myhailo Nebeleac alfa și omega a scurtei și neliniștitei sale vieți – «Aici este liniștea nașterii mele,/ aici este soarele plopilor mei,/ aici începe urcușul/ drumului meu către stele!..»
Drumul către stele al poetului, ajuns el însuși o «stea» a literaturii ucrainene din România s-a dovedit a fi nedrept de scurt și deseori un «urcuș» greu.
După terminarea școlii elementare din satul natal, unde-l avea profesor de limbă și literatură ucraineană pe prozatorul Ivan Fedico, nebănuind poate, nici unul dintre ei, că într-o zi vor deveni colegi de condei în literatura ucraineană din România, Myhailo Nebeleac urmează cursurile secției ucrainene a liceului «Dragoș Vodă» din Sighetul Marmației unde, după cum scrie Ion Petrovai în medalionul dedicat poetului, în lucrarea sa «Valori culturale ucrainene»: «…leagă trainice prietenii, cu viitori poeți Gh. M. Bârlea, Ion Petrovai, Echim Vancea, Marin Slujeru, gazetarii Dragomir Ignat și Florentin Năsui, etnologul Mihai Dăncuș, pictorii Aurel Dan, Vasile Bărlea și cu alții».
Din 1967 Myhailo Nebeleac devine student al facultății de Limbi Slave din cadrul Universității din București, secția ucraineană. «Din acei ani efervescenți, fostul student își amintește de mulți colegi dragi ca Ivan Covaci și Mykola Corsiuc și vorbea cu emoție despre iluștrii săi profesori, precum Matei Călinescu, Sorin Alexandrescu, Vera Călin, G. Mihăilă, I.C. Chițimia, Nicolae Pavliuc ș.a. După absolvirea facultății, până în 1974, poetul a lucrat în cadrul Institutului de Lingvistică al Academiei Române. Fire puternic înteriorizată, acest ilustru fiu al Ronei de Sus a revenit acasă ca profesor de limbă și literatură ucraineană, părăsind Bucureștiul, dar rămânând profund recunoscător facultății pe băncile căreia s-a format ca om și scriitor.», scrie același Ion Petrovai.
Debutează cu versuri în ziarul «Novyi vik» încă din timpul studiilor liceale. Debutul editorial are loc în 1972 la Editura Kriterion cu volumul de versuri «Krânâți moih ocei» («Fântânile ochilor mei»), despre care Stelian Gruia scrie: «În versurile sale, Myhailo Nebeleac se definește ca un mesager al locurilor natale cu bogate tradiții folclorice, cu oameni puternici și înzestrați cu cele mai nobile trăsături spirituale. Versurile tânărului poet se desfășoară într-o imagistică debordantă care își trage seva din folclorul maramureșan. Ciclurile de poezie erotică ale lui M. Nebeleac se caracterizează printr-o înlănțuire a existenței omenești cu aceea a regnului vegetal, ale căror destine se contopesc sub greutatea obsesiei timpului și spațiului».
În 1974, Myhaylo Nebeleac debutează și ca prozator, cu romanul «Lorana», o poveste de dragoste, al unui tânăr ce trăiește o triplă dramă: a tatălui, care a cunoscut ororile războiului, a iubirii, în toată complexitatea ei și a unei boli incurabile, leucemia, care îl va duce la pieire. «Lorana» are meritul de a fi și prima încercare de abordare a acestui gen în literatura ucraineană din România, pentru care Myhailo Nebeleac a obținut premiul Uniunii Scriitorilor din România, singura organizație din care a acceptat să facă parte.
În 1978 apare cel de-al doilea roman al lui M. Nebeleac «Liubov do blyjnioho» («Apropelui dragoste»), care în 1987 cunoaște și o variantă în limba română, datorată Lianei Ivan-Ghilă, fiind prefațată de același Stelian Gruia. Tema războiului revine și în acest roman, iar spațiul în care se desfășoară acțiunea cărții este același în care autorul a văzut lumina zilei, a trăit și a apus înainte de vreme. Prefațatorul cărții, Stelian Gruia, prezentând varianta în limba română a romanului, este de părere că «Prin densitatea epică și ineditul situațiilor dramatice, romanul lui Myhailo Nebeleac se impune în scrisul ucrainean din țara noastră ca o realizare de autentică valoare».
«Satul din narațiune este așezat între dealuri acoperite cu păduri, cu oameni oropsiți de viața grea pe care o duc, ce își câștigă pâinea cea de toate zilele muncind din greu, efort care însă, nu i-a mutilat moral și spiritual, sunt iubitori de dreptate, care resping tot ce duce la nedreptate socială și vrajbă. În lumea personajelor acestei construcții epice dăinuie umbra unor eroi legendari ai spațiului natal – oieri, lucrători la pădure și agricultori, însuflețitori ai unor datini și obiceiuri ce diferă foarte puțin de la o așezare la alta, chiar dacă satele Țării Maramureșului sunt locuite de etnii diferite.» (I. Petrovai, «Multiculturalism în Țara Maramureșului», pag. 184-185).
Timp de peste un deceniu, se lasă tăcerea asupra lui Myhailo Nebeleac. Scriitorul își urmează însă traiectul obișnuit, scriind în continuare, astfel că în 1990 publică volumul «Nespokii Vesny» («Neliniștea primăverii»), purtând evident semnele maturității poetului.
În 1993, criticul maramureșean Augustin Cozmuță, scriind într-un moment aniversar din viața lui Myhailo Nebeleac, vede în persoana acestuia pe unul dintre «…cei mai talentați și apreciați scriitori de limbă ucraineană din România».
Având în vedere valoarea creației poetului, câteva dintre poeziile lui au fost incluse în antologia de poezie modernă din Diaspora ucraineană, «Dincolo de tradiții», apărută la Toronto, Alberta. Dar până să ajungă în Canada, versurile sale au cunoscut versiuni în limbile maghiară, germană și sârbă, semn că poetul este unul dintre cei de excepție.
Myhailo Nebeleac avea multe proiecte interesante și manuscrise pregătite pentru tipar cum ar fi romanul «Tristețea marilor zăpezi», anunțat de autor în 1996, cât și volumul de poeme «Nepermisele iubiri», dar timpul nu a mai avut răbdare și Myhailo Nebeleac s-a stins la o lună după ce și-a sărbătorit împlinirea vărstei de 54 de ani.
Printre ultimele poezii scrise de Myhailo Nebeleac a fost și poezia «Dor», care se încheie cu acest vers: «Ne legănăm în sinea noastră/ curmând tăcerea unui joc/ și ne-ntristăm iubind stejarii/ în care crucile se coc».
|
Лучшие Тексты
