Биография Vasile Cârlova
A fost un poet și ofițer român, care deși a scris doar cinci poezii a intrat în Istoria literaturii române a lui George Călinescu și a introdus în literatura română faimoasa temă a preromantismului european.
S-a născut la Buzău Vasile Cârlova, fiu al medelnicerului Ioniță Cârlova, fost ispravnic de Buzău, descendent al unei familii de boiernași (Cârlomanii/Cârlovanii) având între înaintași pe Luca, episcop de Buzău (trimis în misiuni diplomatice de Mihai Viteazul), mai apoi mitropolit al Ungrovalahiei; după mamă, se trăgea din familia Lăcustenilor din Locusteni – Dolj.
1816- După moartea timpurie a părinților, este crescut de o soră a mamei, căsătorită cu stolnicul Nicolae Hiotu, la Craiova. Are ca tovarăș de învățătură pe viitorul poet Grigore Alexandrescu; a învățat limba greacă și limba franceză. După încercări de versificare în grecește, la stăruința lui Ion Voinescu II va scrie poezii în limba română.
1827- A debutat cu o traducere după Hero și Leandru a lui Musaios și a poemului Zaire a lui Voltaire. A scris ’’Păstorul întristat’’, poezie publicată în „Curierul Românesc” (la 8 mai 1830) de I.Heliade Rădulescu (va fi pusă pe muzică, la 8 mai 1850, de Anton Pann).
1827- A scris ’’Păstorul întristat’’, poezie publicată în „Curierul Românesc” (la 8 mai 1830) de I.Heliade Rădulescu (va fi pusă pe muzică, la 8 mai 1850, de Anton Pann).
1828- Scrie „Ruinurile Târgoviștei”, tipărită la 20 martie 1830, în aceeași gazetă, cu o prezentare a lui Heliade Rădulescu, care îi menea un strălucit viitor literar: „geniul său cel poetic făgăduiește mult pentru limba românească, cea atât de frumoasă subt pana lui.”
1828- Scrie poezia „Rugăciune”, publicată postum (1839) de Heliade.
30 mai 1830- Revista ieșeană „Albina românească” reproduce poezia „Ruinurile Târgoviștei”. Scrie poezia „Înserarea”, publicată în „Curierul Românesc”, la 29 iunie.
1830- Ia ființă miliția națională, nucleu al oștirii române moderne.
6 iulie 1830- E al treizecișitreilea dintre voluntarii angajați în miliția națională, unde va servi cu gradul de sublocotenent.
1831- Scrie „Marșul românilor” sau „Odă oștirei române cu ocazia înălțării steagului național”, versuri ce au circulat tipărite pe foi volante (cenzura a făcut să nu poată fi tipărite decât postum, în 1839, în „Curierul Românesc”).
18 septembrie 1831- Vasile Cârlova a murit la Craiova, în urma unei boli infecțioase. A fost îngropat în curtea bisericii Madona Dudu.
Sursa:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_C%C3%A2rlova
|