Henri-Louis Bergson (n. 18 octombrie 1859 — d. 4 ianuarie 1941) a fost scriitor și filosof evreu francez ale cărui idei au pătruns și în literatură, prin intermediul operei lui Proust.
Studiază la Ecole Normale Supérieure unde obține în 1881 examenul de agregat în filozofie. În 1889 își susține doctoratul în litere cu două teze: Essai sur les données immédiates de la concience și Quid Aristoteles de loco senserit. A fost numit profesor la Collège de France în 1897, a făcut politică și, după primul război mondial, a fost interesat de chestiunile internaționale. Este foarte apreciat pentru remarcabilele sale opere filozofice, care i-au adus Premiul Nobel pentru Literatură în 1927.
Filozofia sa este una dualistă – lumea acoperă două tendințe aflate în conflict – forța vieții (élan vital) și lupta lumii materiale împotriva acelei forțe. Ființele umane înțeleg materia prin intelectul lor, cu ajutorul căruia evaluează lumea. Acestea exprimă doctrinele științifice și privesc lucrurile ca entități independente în spațiu. În contrast cu intelectul se află intuiția, care provine din instinctul animalelor inferioare. Intuiția ne oferă o idee despre forța vieții care străbate toate ființele. Intuiția percepe realitatea timpului; durata este exprimată din punctul de vedere al vieții și nu se poate divide sau măsura. Durata este explicată prin fenomenul memoriei.
Opera
Essais sur les données immédiates de la conscience (Eseu asupra datelor imediate ale conștiinței) (1889)
Matière et Mémoire (Materie și memorie) (1896)
Le Rire (Râsul) (1899)
L'Évolution créatrice (Evoluția creatoare) (1907)
La philosophie française (Filozofia franceză)
L'Énergie spirituelle (Energia spirituală) (1919)
Les Deux sources de la morale et de la religion (Cele două surse ale ale moralei și ale religiei (1932)
Лучшие Тексты
