|
Биография E. Ar. Zaharia
E. Ar. Zaharia (n. Zaharia Macovei pe 24 ian. 1911, Horodnicul-de-Sus (jud. Rădăuți) - d. 2005) a fost un poet român din Bucovina, ultimul rămas în viață din grupul iconarilor.
Despre autor:
”Scriitorul interbelic E. Ar. Zaharia, pe numele real Zaharia Macovei, le-a fost profesor la Oradea multor scriitori din zonă, sau care au trecut prin Bihor, după 1950, Mircea Zaciu, Ana Blandiana, Gheorghe Grigurcu, Vasile Dan, Octavian Doclin, Ioan Derșidan, Ileana Zubașcu ș.a. Născut în Bucovina, în 1911, a fost fixat de George Călinescu, în marea sa Istorie a literaturii române…, la subcapitolul Suprarealiști bucovineni, dedicat “iconarilor” (o prelungire zonală a Gândirii și gândirismului), din grupul cărora făceau parte Mircea Streinul, Iulian Vesper, George Drumur, Traian Chelariu ș.a. Puțini, însă, dintre cei care au învățat literatura română de la profesorul Zaharia Macovei, știau că a publicat ( înainte de 1944) 13 volume de versuri, pentru că după instaurarea regimului comunist la putere, poetul E. Ar. Zaharia a dispărut din istoria vie a literaturii, fiind sacrificat cu totul pentru supraviețuirea ființei biologice, din spatele versurilor, care a scăpat de urmăritorii săi fugind din Bucovina în județul Bihor, camuflându-se sub identitatea unui onest profesor de literatură, timp de peste 50 de ani. Nici unul dintre cei cărora le-a fost profesor nu i-au cunoscut biografia reală, omul Zaharia Macovei sacrificând idealitatea istorică a nonconformistului poet E. Ar. Zaharia, pentru a rămâne în viață și a scăpa de teroarea regimului comunist, prin dedublare și mutarea într-o identitate conformistă.
Abia în 1998 (!), trei dintre ucenicii și colaboratorii profesorului Macovei, scriitorii Ioan Derșidan, Paul Magheru și Octavian Doclin, îi publică antologia Alborada ( zori de zi, în spaniolă), cu o prefață extraordinară semnată de Mircea Zaciu, în care acesta îi dezvăluie adevărata identitate de poet “iconar” interbelic. Cu studii temeinice la Paris, format în preajma contactului direct cu Paul Valéry, dar și cu operele cunoscute din sursă directă ale lui Baudelaire, Verlaine, Rimbaud, Mallarmé, poetul E. Ar. Zaharia a fost colaboratorul Revistei Fundațiilor Regale, unde a publicat în 1942 un amplu poem, Eroica, dedicat Mareșalului Ion Antonescu. După venirea comuniștilor la putere și arestarea primilor “iconari” gândiriști, poetul E. Ar. Zaharia s-a retras complet din literatură, profitând de protecția pseudonimului său literar, pe care l-a abandonat definitiv, și apărând tot restul vieții sub numele real, ca profesor de literatură, în extremitatea geografică vestică a României, urcând cu resemnare treptele apostolatului didactic, din școli și licee bihorene la catedra de Istorie literară a Universității din Oradea. Potretul pe care i-l face Mircea Zaciu, fostul său elev de la Liceul Gojdu, este cutremurător și sintetizează tragedia unei întregi categorii de victime din rândul creatorilor României, cu destine sacrificate de comunism: “Că sub haina modestă a unui profesor de liceu provincial, el continua să trăiască și să respire, aceasta rămânea secretul doar al câtorva. Oficial, el murise. Spaimele, teroarea, panica identificării l-au urmărit decenii de-a rândul. Ceea ce firesc fusese pentru bucovineanul impenitent, pentru adversarul funciar al comunismului nivelator și criminal, putea să devină o culpă politică fatală. Iată de ce, atunci, E. Ar. Zaharia a părăsit scena literară, iată de ce profesorul Zaharia Macovei a preferat să adopte soluția japoneză a unui sepuku simbolic, ucigând în el Poetul. Între dramele diverse și răscolitoare ale atâtor biografii de scriitori români, târâți în vâltoarea murdară a istoriei ultimei jumătăți de veac, cea a poetului E. Ar. Zaharia nu e mai puțin zguduitoare”.
La rândul său, prestigiosul critic Gheorghe Grigurcu, fost elev al profesorului Macovei la Liceul „Emanoil Gojdu” din Oradea, îi dedică 12 pagini recuperatoare, substanțiale, în Poezie română contemporană, vol II (p. 561-572), care ar merita citate în întregime, cu o prezentare extinsă a destinului său ieșit din comun, dar și o analiză tardivă a operei sale poetice, din care reținem finalul: “E. Ar. Zaharia e unul din autorii fără care tabloul poeziei noastre dintre războaie ar fi incomplet”. Din păcate, dicționarele scriitorilor români, dar și cele câteva masive istorii literare, care au apărut în ultimii ani, rețin biografii și opere ale unor proletcultiști și slujitori notorii ai regimului de ocupație sovietică, dar nu și destinul creator al poetului E. Ar. Zaharia, sacrificat de comunism! Mai mult decât atât, cazul ieșit din comun al poetului E. Ar. Zaharia nu e singular, ci ilustrează o categorie întreagă de creatori, mai puțin cunoscută și cercetată, rămasă încă în umbra istoriei literare, scriitori ale căror destine ar fi fost cu totul altele, dacă trăiau vremuri istorice normale și nu apăsarea strivitoare a unui regim care și-a făcut un program oficial din suprimarea valorilor.”
Alte reviste la care a colaborat în afară de Iconar: Orion, Junimea literară, Răboj, Pana literară.
Ediții publicate
* Scrisori către Afania (debut semnat cu alt pseudonim)
* Stihuri, metafore și imagini românești, Editura Iconar, 1935
* Nord: Florilej de toamnă, Tip. românească V. Conta, Fălticeni, 1938
* Antologie rădăuțeană, Tip. Mitropolitul Silvestru, Cernăuți, 1943 (cu coperta de Eugen Drăguțescu)
* Alborada (poezii gotice), Editura Modus, Reșița, 1998 (prefață de Mircea Zaciu; ediție îngrijită de Ioan Derșidan, Paul Magheru și Octavian Doclin)
* Marathon, Ed. Bucovina, București,
* Apoteoz
|
Лучшие Тексты
