|
Биография Ion Valerian
I. VALERIAN
(1 august 1895, Ivești - 21 noiembrie 1980, București)
Valeriu Ionescu (cu pseudonimul literar, I. Valerian) s-a născut în târgul Ivești, la 1 august 1895, având ca părinți pe Fotache Ionescu, meseriaș și funcționar în Ivești și Tecuci și pe Amalia Ionescu, casnică.
Copilăria și-o petrece la Tecuci. Tot aici urmează cursurile școlii primare și gimnaziale ("D. A. Sturza", coleg cu Alexandru Lascarov-Moldoveanu și Ion Dongorozi), continuate la liceul "Vasile Alecsandri" în Galați, între anii 1907-1915.
În anul 1917, conștientizează responsabilități sociale, absolvă cursurile Școlii Militare de Ofițeri de Rezervă din București și participă la operațiile de luptă de la Mărăști, în subordinea Armatei a II-a comandată de generalul Al. Averescu. Este rănit în apriga zi de victorie românească, 6 august 1917, la Mărăști, fiind avansat în mod excepțional la gradul de locotenent și decorat cu Ordinul "Coroana României" cu spade în grad de cavaler.
În perioada 1917 - 1921 își reface sănătatea la Bârlad, unde conlucrează cu scriitorii Al. Vlahuță și George Tutoveanu, intrând în "Academia Bârlădeană" și debutează în scris cu versuri publicate în revista "Florile dalbe".
S-a căsătorit (1922) cu prof. Elena Ganea, fiind tatăl a cinci copii. Stabilit în București din anul 1925, activează în cercul "Sburătorul", unde colaborează cu versuri la "Sburătorul literar" al lui Eugen Lovinescu.
Din anul 1922 este membru al Societății Scriitorilor Români. Preocupat de o instrucție superioară absolvă, în 1925, Facultatea de Litere și Filozofie, cu o licență răsplătită "Magna cum laudae".
Debutul editorial cu "Caravanele tăcerii", Ed. "Convorbiri literare", București, 1923, pentru care este premiat de Academia Română (Premiul "Vasile Adamachi", 1924).
Activitate fecundă și în alte domenii decât cel literar, fiind ales, la 1925 iulie 10, ca membru al Societății Regale Române de Geografie (secretar general Al. Tzigara-Samurcaș).
Din 20 februarie 1926, la București, editează revista "Viața literară", cu apariție aproape continuă până la 15 iunie 1941 (322 de numere) și care a promovat nume de prestanță în cultura și literatura națională, printre care: Vasile Pârvan, Ion Barbu, Constantin Rădulescu-Motru, Ion Petrovici, Ioan Bianu, ș.a., publicația având un sumar registru tematic și activitate meritorie, care o impune în istoria literaturii, artelor plastice și revistelor interbelice.
Scriitorul literar, prin revistele "Viața literară" (1926 - 1941) și "Sentinela" (1939 - 1944) a urmărit un eficient program cultural, "care și-a atins scopul", după cum a observat judicios istoricul și criticul literar George Călinescu, redactorul și editorul manifestând o largă viziune într-o epocă plină de privațiuni și sprijină lansarea de noi generații de literați:
"Am încurajat noile talente, așa vedeam rostul unei reviste: operă de selecționare și îndrumare a tinerelor elemente dintre care se vor selecționa scriitorii de mâine".
În anul 1927 publică volumul de versuri "Stampe", fiind bine primit de cititori și critici.
Recenzii elogioase le primește și în 1936, atunci când publică romanul "Cara Su" / Apă neagră (Ed. Cultura Națională).
Îndeplinește responsabilități însemnate în cadrul Direcției învățământului militar din Ministerul Apărării Naționale (între 1932-1937) și ca șef de serviciu în cadrul Oficiului de Educație al Tineretului Român (1937-1938) și face parte din comitetul organizației "Straja Țării".
În anii celui de-al Doilea Război Mondial (1941-1944) funcționează ca șef de serviciu al Direcției Presei din Ministerul Propagandei Naționale, și, în plan literar, este promovat în conducerea "Societății Scriitorilor Români".
În anul 1943, se recăsătorește cu Aurelia Grigoriță Tomescu (1906-1987), cu pseudonimul literar "Grig Malciu".
Pensionat în anul 1945, activează în cadrul Asociației voluntarilor pentru sprijinirea apărării patriei (A.V. S. A. P.)
Meritele sale literare recunoscute îl promovează din nou, în 1967 fiind reintegrat în Uniunea Scriitorilor. Publică un binevenit volum memorialistic, fundamentat pe tehnica interviului, "Cu scriitorii în veac" (la Ed. pentru Literatură), prezentând în principal 39 de interviuri cu interlocutori ce reprezintă autorități literare românești. În anii 1969 - 1970 editează o revizuire a romanului "Cara Su" (Ed. pentru Literatură) și publică volumul memorialistic "Chipuri din Viața Literară" (la Ed. "Minerva").
La 21 noiembrie 1980 trece în eternitate, având asigurat un loc de perenitate în istoria literaturii române.
|
Лучшие Тексты
