Биография Clemente Rebora
Clemente Rebora s-a născut la Milano la 6 ianuarie 1885 și a murit la Stresa (1 noiembrie 1957). A absolvit Facultatea de Litere din Milano, fiind apoi profesor în diferite școli și ocupându-se și cu activitatea publicistică (e prezent în revista florentină „La Voce”). Chiar editura revistei „La Voce” îi publică în 1913, volumul de debut Frammenti lirici. După experiența traumatisantă a războiului (la care participă ca infanterist), în 1922 publică placheta Canti anonimi. Este un bun traducător din Tolstoi, Gogol și Andreev. Se va călugări în 1933, iar din 1936 va fi prelat la Stresa până la moarte.
Receptarea și integrarea „fragmentelor lirice” în tradiția poeziei de valoare din prima jumătate a secolului a fost lentă; dacă inițial trece drept un poet oarecare, ba chiar este total respins de un critic de importanța lui E. Cecchi, abia în 1937 va fi reabilitat de Gianfranco Contini, fiind considerat un expresionist de talie europeană. Criticul Vincenzo Mengaldo insistă asupra „încărcăturii de violență deformantă prin care el agreează limbajul, solicitându-l să devină acțiune și aproape îl asmute împotriva realității”. Această „violență”, precizează Contini, are în vedere în primul rând aria verbului în măsura în care acesta tinde „la reprezentarea acțiunii în loc de aceea a descrierii”. Rebora este un creator în limbaj chiar prin această violentare la care-l supune; agresivitatea sa stilistică, susține același Mengaldo, este o „specie de dat biologic”, anterior constituirii textului poetic: „Limbajul operează o continuă inversiune, nu numai între abstract și concret (...), dar și între eu și lume, primul țintind să se autodizolve ca subiect empiric pentru a străbate ca tensiune latentă realitatea însăși, iar aceasta fiind interpretată în funcție de un antropomorfism analogic permanent”.
(extras din Marin Mincu, Poeți italieni din secolul XX, Ed. C.R., Buc., 1988, p. 126)
|