Биография Carlo Betocchi
Carlo Betocchi s-a născut la Torino în 1899. Lucrează în domeniul edilitar la Bologna, Triest, Roma pentru a se fixa (după ce a petrecut doi ani în Libia) la Florența. Aici scoate în 1923 „Calendario dei pensieri e delle pratiche solari” împreună cu Nicola Risi și Piero Bargellini. Este unul din colaboratorii asidui ai revistei „Frontespizio”, în a cărei colecție de poezie îi apare primul volum de versuri, Realtà vince il sogno (1932). Urmează: Altre poesie (1939); Notizie di prosa e di poesia (1947); Un ponte nella pianura (1953); Il vetturale di Cosenza, ovvero viaggio meridionale (1959); L\'estate di San Martino (1961); Un passo, un altro passo (1967); Prime e ultimissime (1974); Poesie del sabato (1980). A murit la Bordighera la 25 mai 1986.
Există unii poeți ce se nimeresc poeți ca din „întâmplare”; nu au o „pregătire literară” propriu-zisă, vreau să spun că nu sunt „profesioniști”, nu au studiat adică literatura, nici n-o predau la Universitate, nici n-o practică în presa cotidiană (ba chiar, se ocupă cu lucruri total diferite, de exemplu construiesc case sau sunt funcționari la Geniu Civil), dar așa, în timpul liber, fără un scop anumit, se apucă să pună cuvintele unele sub altele până ce vine un critic sau un poet omologat și spune că uite, cutare (chiar funcționarul acela) este poet adevărat! Cam asta i s-a întâmplat și lui Carlo Betocchi; nu s-ar putea spune foarte precis dacă el este doar un poet minor, nici dacă temele sale (curajul de a accepta statutul bătrâneții, peisajul toscan, nostalgia după „zăpezile de odinioară” etc.) sunt importante sau nu, nici dacă formele de expresie vetuste deseori sunt ale unui diletant. În final, după ce l-ai citit (și simți chiar plăcerea să-l citești), așa perimat cum pare, așa neexperimentat cum este în structurarea versurilor, îți dai seama că ai uitat toate aceste rețineri prezumțioase și că recunoști că ai de-a face cu un poet autentic. Așa cum afirmă tânărul poet Sauro Albisani „toată poezia (lui Betocchi) este o reacție fiziologică în fața morții”, iar „secretul inexplicabil al acestei poezii se ascunde în această capacitate de compenetrație a realității cu supranaturalul, alternând delirul cu colocvialitatea, metafora cu literalitatea”.
(extras din Marin Mincu, Poeți italieni din secolul XX, Ed. C.R., Buc., p. 244)
|