Născută între iarnă și toamnă, între zi și noapte, pendulez mereu.
De aici și dificultatea de a încropi o biografie.
Nu am făcut nimic din ceea ce ar fi trebuit probabil să fac. Am avut însă șansa de a primi pe cărările sufletului, oameni minunați care mi-au deschis Uși înainte de a bate.
Așa se face că, am început să public în cîteva reviste și pe diverse site-uri literare. Mi s-a întâmplat chiar un merituos loc trei la un concurs de proză scurtă desfășurat la Onești. Unul dintre criterii se referea la vârstă, păcat, dacă s-ar fi pus în discuție criteriul greutății poate aș fi înhățat premiul al doilea.
Dacă mi se mai întâmplă vreo minune,în afară de faptul că trăiesc, promit să refac biografia.
Nu mă iau niciodată în serios pentru că am învățat atât de târziu să râd.