agonia
russkaia

v3
 

Agonia.Net | Правила | Mission Контакт | Зарегистрируйся
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Статья Общество Конкурс Эссе Multimedia Персональные Стихотворения Пресса Проза _QUOTE Сценарии

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Тексты того же автора


Переводы этого текста
0

 Комментарии членов сайта


print e-mail
Просмотревшие: 9641 .



Renku între creație și creație în colaborare
эссе [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
по [Serban_Codrin ]

2005-10-31  | [Этот текст следует читать на // Русском romana]    |  Submited by Maria Tirenescu









Specie literară clasică a poeziei orientale/nipone, poemul-în-lanț, (renku) compus de doi sau mai mulți autori apelează la un concept cu totul străin mentalității occidentale: creația poetică în colaborare, altfel zis, poezia scrisă în echipă, în microgrup. Încă în secolul al XIX-lea, în epoca Meiji, marele poet Masaoka Shiki (1867-1902), educat în spirit occidental, s-a revoltat împotriva acestei maniere de creație, devenind un dușman neîmpăcat al unui astfel de colaboraționism literar, cu urmările bineștiute: primul verset din renku a devenit haiku, restul înlănțuirii fiind repudiat ca specie literară. În a doua jumătate a secolului XX, poemul-în-lanț a trăit o epocă de reabilitare în Japonia, fenomen preluat de poezia în limba engleză. Deoarece în decembrie 1994 am compus primele poeme-legate în limba română, Ascultând viscolul, urmate de multe altele, cu un singur autor sau în colaborare, inclusiv O pată pe zid, 365 de legături, îmi permit să scriu aceste rânduri în profundă cunoștință de cauză. Gestul meu a venit în întâmpinarea unei tendințe, care, ulterior, s-a dovedit fecundă. Poeții români de haiku au adoptat destul de repede scrierea în colaborare, numai că poemul-în lanț este o mare capcană, pentru simplul motiv că nu se leagă poeme haiku, așa cum cred neinițiații, ci cu totul altceva, poeme-scurte, tanka. De aceea, vă întreb cu sinceritate, cum să compună renku cei care respectă (mai mult sau mai puțin) regulile poeziei haiku, dar se interesează prea puțin (pentru a nu spune că deloc) de poezia tanka? Renku înseamnă poeme-tanka-în lanț, nicidecum alte rătăciri. Și atunci, ce face dragul de poet român? Ignoră tanka, pentru că nu reușește să și-o asume creator, în schimb trece inimos la acțiune și se preface că scrie un fel de poeme-în-lanț, discreditând dintr-o lovitură trei specii literare: tanka, renku, haiku. Este o performanță, să recunoaștem!
Ce înseamnă a compune în colaborare?
Dacă stabilirea primului verset, hokku, obligatoriu haiku, este grija primului autor (în orient, un maestru), al doilea autor are responsabilitatea de a compune primul tanka. Astfel, cineva propune, sub semnătură, primul verset:

După o stâncă –
tăul încrețit de vânt
conține spațiul.

Al doilea autor, cunoscând mai mult decât regulile de creație, propune următorul tanka, pe care-l semnează:

După o stâncă –
tăul încrețit de vânt
conține spațiul –
pentr-a clătina munții
arunc măceșe-n apă.

Primul verset, hokku/haiku, este o creație individuală, originală, cu un singur autor. În continuare, primul tanka este o creație colectivă, cu doi autori, prin urmare, o creație în colaborare. Celui de al doilea poet îi revine răspunderea de a integra armonios un text străin în propriul său discurs liric elevat. Regulile colaborării, din tanka în tanka, se desfășoară până la încheierea înlănțuirii.
Ca în toate formele fixe, setul de prescripții este destul de complicat, prilej de aur pentru poeți de a le respecta (ceea ce, peiorativ, se numește academism), sau de a le ignora (ceea ce, eufemistic, se cheamă modernism, libertate de creație sau orice altceva).
Ce rol joacă maestrul, dacă este prezent vreunul, sau coordonatorul?
El nu se substituie nicidecum unei strecurători, care selectează o variantă sau alta de tanka, după propriul gust estetic mai mult sau mai puțin dezvoltat.
Un maestru de renku este un om de cultură, o călăuză, un sfătuitor și, în primul rând, un poet, care nu-și asumă o slujbă de vechil, ci de creator, cu îndatoriri esențiale atât în timpul scrierii, cât, mai ales, în definitivarea textelor poetice.
La 22 aprilie 2000, la a V-a întâlnire de la Slobozia a poeților de tanka și renku, s-au compus, printre altele, opt poeme-legate după un prim verset (hokku) de Aidar Bechir. Obligațiile mele de coordonator au căpătat toate dimensiunile, unde și când a fost nevoie, de la îndrumare discretă la creație. Singur, acasă, după o noapte de muncă, am prezentat poeților, a doua zi, forma definitivă a înlănțuirii, pe care o tipărim acum.

APRILIE
(renku)
(opt poeme-legate, opt autori)

Zori de-aprilie –
rapiță și păpădii
se-ntrec în galben
(Aidar Bechir)
Zori de-aprilie –
rapiță și păpădii
se-ntrec în galben –
cea dintâi încolțește
sub streașină o ceapă
(Șerban Codrin)
cea dintâi încolțește
sub streașină o ceapă –
plouă monoton –
cu umbrela sub brațul
stâng din nou singur
(Elena Manta-Ciubotaru)
Plouă monoton –
cu umbrela sub brațul
stâng din nou singur –
dinspre mare se rotesc
vălătucii de ceață
(Radu Patrichi)
Dinspre mare se rotesc
vălătucii de ceață –
pe firma crâșmei
un dragon și-o ancoră –
iar un tren pierdut!
(Dumitru Radu)
Pe firma crâșmei
un dragon și-o ancoră –
iar un tren pierdut!
statornic pescărușul
într-un colț al blocului
(Laura Vãceanu)
Statornic pescărușul
într-un colț al blocului –
fereastră-nchisă –
devine pantomimă
cearta soților
(Manuela Miga)
Fereastră-nchisă –
devine pantomimă
cearta soților –
după Matthaeus Passion
mireasma primăverii
(Valentin Nicolițov)

Creat în formă liberă, acest renku ignoră în mod deliberat multe scrupulozități formale, dar nu trădează cea dintâi dintre toate exigențele de conținut: se menține mereu între limitele decent estetice ale poeziei.
Îndrăznesc să adresez poeților o primă și, în același timp, o ultimă recomandare: să compună poeme tanka-în-lanț nu înainte de a se exersa îndelung în arta de a scrie pur și simplu tanka, adică poezie scurtă. Altfel nu se poate, decât cu riscul de a înșira niște legături goale, fără sens, pericol transformat, din păcate, în jalnică realitate, martore fiind inclusiv tot felul de cluburi internaționale, care, prin cultivarea compromisurilor, contribuie cu mare succes la însăși discreditarea poeziei.



.  | Индекс










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Дом литературы poezii
poezii
poezii  Поиск  Agonia.Net  

Переиздание любых материалов этого сайта без нашего разрешения строго запрещено.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Политика публикации и конфиденциальность

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!