La picioarele Învățătorului

Alcyone


Prefață

Am privilegiul, ca fiind mai în vârstă, de a scrie un cuvânt de introducere la această cărticică, prima scrisă de un frate mai tânăr, tânăr la trup, nu la Suflet. Învățăturile cuprinse în ea i-au fost date de Învățătorul său când îl pregătea pentru Inițiere, și au fost scrise din memorie - încet și laborios, pentru că engleza sa de anul trecut era mult mai puțin fluentă decât acum. Cea mai mare parte este o reproducere a propriilor cuvinte ale Învățătorului; ceea ce nu este o altfel de reproducere verbală, este gândirea Învățătorului îmbrăcată în cuvintele discipolului Său. Două fraze omise au fost furnizate de către Învățător. În alte două cazuri, un cuvânt omis a fost adăugat. Dincolo de acestea, îi aparține în întregime lui Krishnaji, este primul său dar către lume.
Fie să-i ajute pe alții, așa cum învățăturile spuse l-au ajutat pe el - aceasta este speranța cu care dă. Dar învățătura poate da roade doar dacă este TRÃITÃ, așa cum a trăit-o el, când a căzut de pe buzele Învățătorului. Dacă exemplul este urmat, la fel de bine ca și preceptul, atunci pentru cititor, ca și pentru scriitor, se deschide marele Portal și pașii îi sunt purtați pe Cale.

ANNIE BESANT





De la ireal du-mă la Real.
Din întuneric du-mă la lumină.
Din moarte du-mă către nemurire.



Cuvânt înainte


Acestea nu sunt cuvintele mele; sunt cuvintele Învățătorului care m-a învățat. Fără El n-aș fi făcut nimic, dar cu ajutorul Lui, pașii mi-au fost purtați pe Cale. Și tu vrei să intri pe aceeși Cale, așa că vorbele ce mi Le-a spus te vor ajuta și pe tine, dacă li te vei supune. Nu este îndeajuns să spui că sunt adevărate și frumoase; un om care vrea să reușească, trebuie să facă exact ceea ce spune. Dacă un om înfometat se uită la mâncare și spune că e bună, asta nu-i ține de foame; trebuie să pună mâna să mănânce. Astfel, să asculți cuvintele Învățătorului nu e de ajuns; trebuie să faci ceea ce spune, atent la fiecare cuvânt, la fiecare sugestie. Dacă o sugestie nu este remarcată, dacă un cuvânt e pierdut, s-a dus pentru totdeauna; pentru că El nu vorbește de două ori.



Celor care bat la poartă

Patru calități sunt cerute pe acest drum:
Discernământ
Bună conduită
Lipsa dorinței
Iubire

Ceea ce Mi-a spus Învățătorul despre fiecare dintre acestea voi încerca să vă spun vouă.



I



Prima cerință este Discernământul; și ea este de obicei luată ca discernământul dintre real și ireal, care conduce oamenii la intrarea pe Cale. Asta este, dar înseamnă și mult mai mult; înseamnă și să îl practici, nu numai la începutul Căii, ci la fiecare pas al ei, în fiecare zi, până la sfârșit. Intri pe Cale pentru că ai învățat că doar pe ea pot fi găsite acele lucruri care merită câștigate. Cei care nu știu muncesc din greu pentru avere și putere, dar acestea sunt cel mult pentru o viață și, deci, ireale. Sunt lucruri mai mari decât acestea - lucruri care sunt reale și țin mult; când le-ai văzut o dată, nu le mai vrei pe celelalte.
În toată lumea nu sunt decât două feluri de oameni - cei care știu și cei care nu știu; și această cunoștință este ceea ce contează. De ce religie e cineva, de ce rasă - acestea nu sunt importante; lucrul cu adevărat important este cunoașterea - cunaoșterea planului lui Dumnezeu pentru oameni. Pentru că Dumnezeu are un plan și acel plan este evoluția. Când un om a văzut aceasta și o știe cu adevărat, nu se poate opri să nu muncească pentru el, pentru că este atât de glorios, de frumos. Astfel, pentru că știe, este de partea lui Dumnezeu, luptând pentru bine și rezistând răului, muncind pentru evoluție și nu pentru egoism.
Dacă este de partea lui Dumnezeu, este unul dintre noi și nu contează câtuși de puțin dacă este hindus ori budist, creștin sau mahomedan, indiferent dacă este indian ori englez, chinez sau rus. Cei ce sunt alături de El știu de ce sunt acolo și ce trebuie sa facă și încearcă s-o facă; toți ceilalți nu știu încă ce să facă; și, de aceea, acționează prostește deseori și caută să-și găsească diverse căi ce cred că le vor fi plăcute, fără a înțelege că toate sunt unu, și, de aceea, doar ceea ce Unul vrea poate fi într-adevăr plăcut oricui. Ei urmează irealul în locul realului. Până vor învăța să distingă între acestea două, nu s-au aliniat de partea lui Dumnezeu și de aceea este această discriminare primul pas.
Dar chiar și atunci când alegerea este făcută, trebuie să-i amintești că există multe varietăți ale realului și irealului; și trebuie să mai discerni între bine și rău, important și neimportant, folositor și nefolositor, adevărat și fals, altruist și egoist.
Între bine și rău nu ar trebui să fie greu de ales, pentru că aceia care doresc să-L urmeze pe Învățător au decis deja să aleagă binele cu orice preț. Dar corpul și omul sunt doi și voința omului nu este întotdeauna ceea ce corpul dorește. Când corpul tău vrea ceva, oprește-te și gândește-te dacă TU o vrei într-adevăr. Pentru că TU ești Dumnezeu și vrei doar ceea ce Dumnezeu vrea; dar trebuie să sapi adânc în interiorul tău pentru a-L descoperi pe Dumnezeu în tine și a-I asculta vocea, care este vocea TA. Nu-ți confunda corpurile cu tine însuți - nici cel fizic, nici cel astral, nici cel mental. Fiecare va pretinde că este Sinele, pentru a câștiga ce vrea. Dar tu trebuie să le cunoști pe toate și să știi că tu ești stăpânul lor.
Când este ceva de făcut, corpul fizic vrea să se odihnească, să se plimbe, să bea și să mănânce; și omul care nu știe își spune: "Vreau să fac aceste lucruri și trebuie să le fac." Dar omul care știe spune: "Cel care vrea Nu sunt eu și trebuie să mai aștepte." Deseori, când se ivește ocazia de a ajuta pe cineva, corpul simte: "Câtă bătaie de cap pentru mine; s-o facă altcinevă." Dar omul răspunde corpului: "Nu mă vei împiedica să fac lucruri bune."
Corpul estre animalul tău - calul pe care călărești. De aceea, trebuie să-l tratezi bine și să ai grijă de el; nu trebuie să-l istovești, trebuie să-l hrănești cum se cuvine doar cu mâncare și băutură curate și să-l ții strict curat mereu, chiar și de cel mai mic grăunte de praf. Pentru că fără un corp curat și sănătos nu poți face dificila muncă de pregătire, nu-i poți suporta încordarea neîncetată. Dar întotdeauna trebuie ca tu să fii cel care controlează acel corp, nu el pe tine.
Cropul astral își are dorințele SALE - o mulțime; vrea să fii nervos, să spui vorbe tăioase, să fii gelos, să fii avid după bani, să-i invidiezi pe alții pentru ceea ce posedă, să cazi pradă depresiunii. Toate aceste lucruri le vrea și multe altele, nu pentru că vrea să-ți facă rău, ci pentru că-i plac vibrațiile violente și- place să le schimbe mereu. Dar TU nu vrei nimic din acestea și, de aceea, trebuie să discerni între ceea ce vrei tu și ce vrea corpul.
Corpul tău mental vrea să se creadă orgolios separat, să se gândească mult la el și puțin la ceilalți. Chiar și când l-ai întors de la cele lumești, tot încearcă să socotească pentru el, să te facă să te gândești la propriul progres, în loc să te gândești la munca Învățătorului și să-i ajuți pe alții. Când meditezi, va încerca să te facă să te gândești la multe alte lucruri pe care-l vrea EL, în locul celui pe care-l vrei TU. Nu ești tu această minte dar e a ta s-o folosești; așa că, aici, este nevoie încă o data de discernământ. Trebuie să stai de pază fără încetare, ori vei da greș.
Între bine și rău, Ocultismul nu cunoaște compromisuri. Cu orice preț, ceea ce este bine trebuie să faci, ceea ce este rău nu trebuie să faci, fără a ține seama de ceea ce ar putea gândi ori spune ignoranții. Trebuie să studiezi în profunzime legile ascunse ale Naturii iar când le cunoști, să-ți pui viața în acord cu ele, folosind întotdeauna rațiunea și bunul simț.
Trebuie să discerni între important și neimportant. Tare ca piatra atunci când este vorba de bine și rău, cedează întotdeauna în fața celorlalți când e vorba de lucruri care nu contează. Pentru că trebuie să fii mereu blând și bun, rezonabil și împaciuitor, lăsând celorlalți aceeași libertate deplină de care ai nevoie pentru tine.
Încearcă să vezi ceea ce merită făcut; și amintește-ți că că nu trebuie să judeci lucrurile după mărime. Un lucru mic care este direct util în munca Învățătorului merită mult mai mult să-l faci decât un lucru mare pe care lumea l-ar găsi bun. Trebuie să distingi nu numai între folositor și nefolositor, dar și între mai folositor și mai puțin folositor. A-l hrăni pe cel sărac este o muncă bună, nobilă și folositoare; dar a le hrăni sufletele este mai nobil și mai folositor decât a le hrăni corpurile. Orice om bogat pot hrăni corpul, dar doar cei care știu pot hrăni sufletul. Dacă știi, este datoria ta să-i ajuți pe alții să știe.
Oricât de înțelept ai fi deja, pe această Cale ai mult de învățat, atât de mult încât și aici trebuie să fie discernământ și trebuie să te gândești bine ce merită învățat. Toată învățătura este folositoare și într-o zi o vei avea; dar, cât timp ai doar o parte din ea, ai grijă să fie cea mai folositoare parte. Dumnezeu este Înțelepciune, la fel ca și Iubire; și cu cât ai mai multă înțelepciune, cu atât poți manifesta mai mult din El. Învață, deci, dar învață mai întâi ceea ce te va ajuta mai mult să-i ajuți pe alții. Muncește cu răbdare în studiile tale, nu ca oamenii să te creadă înțelept, nici măcar pentru a-i putea avea fericirea de a fi înțelept, ci pentru că doar omul înțelept poate fi de ajutor în mod înțelept. Oricât de mult ai vrea să ajuți, dacă ești ignorant poți face mai mult rău decât bine.
Trebuie să distingi între adevăr și falsitate; trebuie să înveți să fii mereu adevărat, în gândire și fapt.
Întâi în gândire; și nu e ușor, pentru că sunt pe lume multe gânduri neadevărate, multe superstiții prostești și nimeni dintre cei înrobiți de ele nu poate progresa. De aceea, nu trebuie să susții o idee doar pentru o susțin mulți alții, nici pentru că este crezută de secole, nici pentru că este scrisă în vreo carte pe care oamenii o cred sacră; trebuie să te gândești tu însuți la ea și să o judeci tu dacă este sau nu rezonabilă. Amintește-ți că dacă o mie de oameni sunt de acord asupra unui subiect, dacă nu știu nimic despre aceasta, opinia lor n-are nici-o valoare. Cel care urmează a păși pe Cale trebuie să-nvețe să gândească pentru sine, pentru că superstiția este unul dintre cele mai mari rele pe lume, unul dintre lanțurile de care trebuie să te eliberezii complet.
Gândul tău despre alții trebuie să fie adevărat: nu trebuie să gândești ceea ce nu știi. Nu presupune că ei se gândesc mereu la tine. Dacă un om face un lucru care crezi că-ți va provoca răul, ori spune ceva care crezi că se referă la tine, nu gândi imediat: "A vrut să mă rănească." Mai mult că sigur că nici nu s-a gândit la tine deloc, pentru că fiecare suflet are problemele lui și gândurile sale se-ndreaptă mai mult către sine. Dacă un om îți vorbește nervos, nu te gândi: "Mă urăște, vrea să mă rănească." Probabil că altceva l-a enervat și, pentru că s-a întâmplat să-i ieși în cale, și-a revărsat nervii pe tine. Acționează prostește, pentru că orice enervare este prostească, dar nu trebuie, de aceea, să gândești neadevărat despre el.
Când devii discipolul Învățătorului, poți întotdeauna să-ți încerci justețea gândirii, punând-o lângă a Lui. Pentru că discipolul este una cu Învățătorul Lui și nu trebuie decât să-și pună la loc gândul în gândul Învățătorului pentru a vedea dacă este de acord. Dacă nu este, înseamnă că e greșita și se schimbă instantaneu, gândirea Învățătorului fiind perfectă, pentru că El cunaoște tot. Cei care nu sunt încă acceptați de El nu pot face chiar așa; dar le poate fi de mare ajutor să se oprească și să se gândească deseori: "Ce-ar gândi Învățătorul despre asta? Ce-ar spune ori face Învățătorul în asemenea împrejurări?" Pentru că nu trebuie niciodată să faci, să spui ori să gândești ceea ce nu poți să-ți imaginezi că Învățătorul ar face, spune ori gândi.
Trebuie, de asemenea, precis și fără exagerare. Nu atribui niciodată motive altuia; doar Învățătorul său îi cunoaște gândurile și el poate acționa din motive care nici nu-ți trec prin minte. Dacă auzi o poveste despre cineva, nu o repeta; s-ar putea să nu fie adevărată, și chiar dacă este, e mai frumos să nu spui nimic. Gândește-te bine înainte de a vorbi, ca să nu cazi în greșeală.
Fii adevărat în acțiune; nu pretinde că ești altfel decât ești, pentru că orice pretenție este o opreliște în calea luminii pure a adevărului, care trebuie să strălucească prin tine așa cum lumina soarelui strălucește prin geamul curat.
Trebuie să discerni între egoism și altruism. Pentru că egoismul are multe forme și, când crezi că l-ai ucis într-una dintre forme, apare într-altamai puternic ca oricând. Dar, treptat, vei ajunge atât de plin de gândul de a-i ajuta pe alții încât nu va mai fi nici loc, nici timp, pentru vreun gând pentru sine.
Mai trebuie să discerni într-un fel. Învață să-L distingi pe Dumnezeu în oricine și orice, oricât de rău ar părea acesta la suprafață. Poți să-ți ajuți fratele prin ceea ce aveți în comun, și aceasta este Viața Divină; învață cum s-o trezești în el, învață cum să-l ispitești către asta; așa îl vei salva pe fratele tău de la rău.






II



Sunt mulți cei pentru care Cerința Lipsei de Dorință este una dificilă, pentru că simt că ei SUNT dorințele lor - că dacă dorințele lor distincte, simpatiile și antipatiile lor, le-ar fi luate, nu ar mai rămâne nimic din sine. Dar caeștia sunt doar cei ce nu L-au văzut pe Învățător ; în lumina Prezenței Sale sfinte toate dorințele mor, în afara dorinței de a fi ca El. Totuși, înainte de a avea fericirea de a-L întâlni față-n față, poți atinge starea lipsei de dorință dacă vrei. Discernământul ți-a arătat deja pe care majoritatea oamenilor le doresc, cum ar fi averea și puterea, nu merită să le ai; când simți într-adevăr aceasta, nici nu mai trebuie spus, orice dorință pentru ele încetează.
Până aici totul este simplu; nu trebuie decât să-nțelegi. Dar sunt unii care abandonează urmărirea țelurilor lumești doar pentru a ajunge în ceruri, ori pentru a atinge eliberarea personală de re-naștere; în această greșeală nu trebuie să cazi. Dacă ai uitat cu totul de sine, nu poți să te gândești când trebuie eliberat, ori de ce fel de cer va avea parte. Amintește-ți că TOATE dorințele egoiste înlănțuie, oricât de înalt este obiectul lor și că până nu ai scăpat de el, nu ești pe deplin liber să te devotezi muncii Învățătorului.
Când toate dorințele de sine au trecut, mai poate exista dorința de a vedea rezultatul muncii tale. Dacă ajuți pe cineva, vrei să VEZI cât de mult l-ai ajutat; poate vrei chiar să vadă și el și să fie recunoscător. Dar aceasta este încă dorință și dorință de încredere, de asemenea. Când îți dai toată străduința să ajuți, trebuie să fie un rezultat, fie că-l vezi sau nu; dacă cunoști Legea, știi că așa trebuie să fie. Așa că trebuie să faci bine de dragul binelui, nu în speranța unei recompense; trebuie să lucrezi de dragul muncii, nu în speranța vederii rezultatului; trebuie să te pui în slujba lumii pentru că o iubești și te poți opri să nu i te dăruiești.
Nu dori puteri psihice; vor veni atunci când Învățătorul va ști că este cel mai bine pentru tine să le ai. A le forța prea devreme aduce cu sine multe necazuri deseori; de multe ori, posesorul lor este dus pe căi greșite de spiritele mincinoase ale naturii ori devine îngâmfat și crede că nu poate face nici-o greșeală; și, în orice caz, timpul și forța cerute pentru a le cuceri ar putea fi folsite pentru a-i ajuta pe ceilalți. Ele vor veni în cursul dezvoltării - TREBUIE să vină; și dacă Învățătorul vede că ar fi folositor pentru tine să le ai mai devreme, El îți va spune cum să le dezvălui în siguranță. Până atunci, ești mai bine fără ele.
Trebuie să te păzești, de asemenea, de anumite mici dorințe obișnuite în viața de zi cu zi. Nu dori niciodată să strălucești, ori să par deștept; să nu dorești deloc să vorbești. E bine să vorbești puțin; încă și mai bine să nu spui nimic, decât dacă ești chiar sigur că este adevărat, bun și util ceea ce vrei să spui. Înainte de a vorbi, gândește-te bine dacă ceea ce ai de spus are aceste trei calități; dacă nu, n-o spune.
E bine să te obișnuiește de pe acum să te gândești adânc înainte de a vorbi; pentru că atunci când vei ajunge la Inițiere va trebuie să fii atent la fiecare cuvânt, ca să nu spui ce nu trebuie spus. Mult din vorbirea curentă nu e necesar și prostesc; când e bârfă, e dăunător. Așa că obișnuiește-te să asculți mai degrabă decât să vorbești; nu-ți da cu părerea decât dacă ți-a fost cerută direct. O formulare a Cerințelor este astfel: a ști, a îndrăzni, a vrea și a tăcea; și ultima dintre cele patru este cea mai grea dintre toate.
O altă dorință obișnuită pe care trebuie s-o reprimi cu severitate este dorința de a te amesteca în trebuirle altora. Ceea ce face, spune sau crede alt om nu e treaba ta și trebuie să-nveți să-l lași absolut singur. El are tot dreptul la o gândire, vorbire și acțiune libere, atât timp cât nu se interferează cu nimeni altcineva. Tu însuți ceri libertateade a face ceea ce crezi că se cade; trebuie să-i lași aceeași libertate și lui și când și-o exersează, nu ai nici-un drept să vborbești despre el.
Dacă tu crezi că ceea ce face este greșit și poți născoci o ocazie de a-i spune țn particular și foarte politicos de ce crezi așa, e posibil să-l convingi; dar sunt multe cazuri în care chiar și asta ar fi o intervenție nepotrivită. Sub nici-un motiv nu trebuie să mergi și să bârfești cu o a treia persoană despre problemă, pentru că aceasta este o acțiune extrem de dăunătoare.
Dacă vezi un caz de cruzime față de un copil sau un animal, este de datoria ta să intervii. Dacă vezi pe cineva care încalcă legea țării, trebuie să informezi autoritățile. Dacă ai grijă de altă persoană pentru a o învăța, ar putea deveni datoria ta să-i spui cu blândețe despre greșelile sale. În afara acestor cazuri, vezi-ți de treaba ta și învață virtutea tăcerii.




III

Cele Șase Puncte de Conduită care sunt cerute în mod special de Învățător sunt:
1. Auto-control în ceea ce privește Mintea.
2. Auto-control în ceea ce privește Acțiunea.
3. Toleranță.
4. Voie Bună.
5. Unicitatea Þelului.
6. Încredere.
(Știu că unele dintre acestea sunt adesea traduse diferit, cum sunt numele Cerințelor; dar în toate cazurile eu folosesc numele pe care Însuși Învățătorul le-a folosit explicându-mi-le.)


1. Auto-control în ceea ce privește Mintea

Cerința Lipsei Dorinței arată că corpul astral trebuie controlat; aceasta arată același lucru referitor la corpul mental. Înseamnă controlul stăpânirii de sine, astfel încât să nu simți mânie sau nerăbdare; a minții înseși, astfel încât gândirea să fie întotdeauna calmă și netulburată; și (prin minte) a nervilor, încât să fie cât mai puțin posibil de iritabili. Aceasta din urmă este dificilă deoarece atunci când încerci să se pregătești pentru Cale, n-ai cum să nu-ți faci corpul mai sensibil, astfel încât nervii săi sunt ușor deranjați de un sunte sau șoc și simt acut orice presiune; dar trebuie să faci tot ce poți.
Mintea calmă înseamnă și curaj, astfel încât să faci față fără teamă încercărilor și dificultăților Căii; înseamnă și fermitate, în așa fel încât să poți trece peste necazurile care apar în viața oricui și să eviți grija neîncetată pentru lucrurile mărunte, care face pe mulți oameni să-și piardă o mare parte din timp. Învățătorul spune că nu contează deloc ce se întâmplă cu un om din exterior; tristeți, necazuri, boli, pierderi - toate acestea trebuie să fie nimic pentru el și nu trebuie să le lase să-i afecteze calmul minții. Ele sunt rezultatul acțiunilor trecute și, atunci când vin, trebuie suportate cu optimism, amintindu-ți că tot răul este trecător și că datoria ta este să rămâi mereu vesel și senin. Ele aparțin vieților tale anterioare, nu acesteia; nu poți să le schimbi, așa că n-are rost să-ți faci probleme cu ele. Gândește-te mai degrabă la ceea ce faci acum, ceea ce va face evenimentele vieții tale viitoare, ceea ce POÞI să schimbi.
Nu te lăsa pradă tristeții sau depresiunii. Depresiunea este rea, pentru că îi afectează pe alții și le face viețile mai grele, ceea ce tu nu ai dreptul s-o faci. De aceea, dacă vreodată apare, azvârle-o imadiat de pe tine.
Mai trebuie să-ți controlezi gândirea încă într-un fel; nu trebuie s-o lași să rătăcească. Orice-ai face, fixează-ți gândirea asupra sa, ca să poată fi făcut perfect; nu-ți lăsa mintea să lenevească dar ține-ți mereu gândurile bune în planul doi, gata să iasă în față în momentul când e liber.
Folosește-ți în fiecare zi puterea gândului în scopuri bune; fii o forță în direcția evoluției. Gândește-te în fiecare zi la cineva despre care știi că este supărat sau suferă ori are nevoie de ajutor și revarsă-ți gândurile iubitoare asupra sa.
Reține-ți mintea de la mândrie, pentru că mândria vine doar din ignoranță. Omul care nu știe crede că e mare; că a făcut cutare sau cutare mare lucru; înțeleptul știe că doar Dumnezeu este mare, că toată lucrurile bune sunt făcute doar de El.


2. Auto-control în ceea ce privește Acțiunea

Dacă gândirea ta așa cum trebuie să fie, vei avea puține probleme cu acțiunea ta. Mai amintește-ți încă de faptul că, pentru a fi util umanității, gândul trebuie transpus în faptă. Nici urmă de lene, doar o continuă activitate în lucrări bune. Dar trebuie să fie PROPRIA ta îndatorire cea pe care o faci - nu a altui om, cu excepția cazului în care o faci cu permisiunea sa și pentru a-l ajuta. Lasă-l pe fiecare om să-și facă treaba lui în felul lui; fii mereu gata sa-ți oferi ajutorul unde e nevoie de el, dar nu te amesteca niciodată. Deoarece pentru multă lume cel mai dificil lucru pe lume de învățat este să-și vadă de treaba lor; dar aceasta este exact ceea ce trebuie tu să faci.
Pentru că încerci să faci lucruri mai înalte, nu trebuie să uiți de îndatoririle obișnuite, căci, atât timp cât nu le-ai îndeplinit, nu ești liber pentru altceva. Nu trebuie să iei asupra ta noi îndatoriri lumești; dar cele pe care le ai deja, trebuie să le îndeplinești perfect - toate îndatoririle clare și rezonabile pe care tu însuți le recunoști, adică nu îndatoriri imaginare pe care încearcă alții să ți le impună. Dacă e să fii al Lui, trebuie să faci lucrurile obișnuite mai bine ca alții, nu mai rău; pentru că trebuie să faci așa de dragul Lui.


3. Toleranță

Trebuie să simți o perfectă toleranță pentru tot și un interes cordial în credința celor de altă religie, tot atât cât într-a ta proprie. Deoarece religia lor este o cale către cel mai înalt, tot așa ca a ta. Și, pentru a-i ajuta pe toți, trebuie să-i înțelegi pe toți.
Dar, pentru a câștiga această toleranță perfectă, trebuie tu însuți să te eliberezi de bigotism și superstiție. Trebuie să-nveți că nu e necesar nici-un ceremonial; altfel, te-ai simți cumva mai bun decât cei care nu țin la el. Totuși, nu trebuie să-i condamni pe cei care țin încă la ceremonial. Lasă-i să facă așa cum vor;doar că nu trebuie să se interfereze cu tine care știi adevărul - nu trebuie să te forțeze cu ceea ce ai depășit. Þine seama de orice; fii bun cu orice.
Acum că ochii-ți sunt deschiși, unele credințe mai vechi de-ale tale, unele vechi ceremoniale, ar putea să-ți pară absurde; poate, într-adevăr, sunt așa. Totuși, chiar dacă nu mai ții la ele, respectă-le de dragul acelor suflete bune pentru care mai prezintă importanță. Își au locul lor, își au folosul lor; sunt ca acele liniuțe duble care te-au călăuzit când erai copil să scrii drept și egal până ai învățat să scrii mai bine și mai liber fără ele. Era o vreme când aveai nevoie de ele; acum, acele timpuri sunt trecut.
Un mare Învățător scria odată: "Când eram copil, vorbeam ca un copil, înțelegeam ca un copil, gândeam ca un copil; dar când am devenit un bărbat, am lăsat deoparte lucrurile copilărești." Totuși, cel care și-a uitat copilăria și a pierdut simpatia pentru copii nu e omul care să-i învețe ori să-i ajute. Așa că, privește cu bunătate, cu blândețe, cu toleranță la toți asemenea, budiști sau hinduși, jainiști sau evrei, creștini sau mahomedani.


4. Voie Bună

Trebuie să-ți suporți karma cu voie bună, oricum ar fi, luând suferința care vine asupra ta ca pe o onoare, pentru că Stăpânii Karmei gândesc că merită să te ajute. Oricât de greu ar fi, fii mulțumit că nu e mai rău. Amintește-ți că nu ești de prea mare folos Învățătorului până nu este consumată karma ta rea și ești liber. Oferindu-te pe tine Lui, ai cerut să-ți fie grăbită karma și astfel acum vei trece într-o viață sau două prin ceea ce altfel ar fi putut dură peste o sută. Dar, pentru a scoate ce e mai bun din asta, trebuie s-o suporți cu voie bună, bucuros.
Încă ceva. Trebuie să renunți la orice sentiment de posesiune. Karma ar putea să-ți ia ceea ce-ți place mai mult - chiar și cei la cer ții mai mult. Chiar și atunci tu trebuie să fii bine dispus - gata să împarți orice cu oricine. Deseori Învățătorul trebuie să-Și reverse puterea asupra altora prin servitorul Său; n-o poate face dacă servitorul cade pradă depresiunii. Așa că buna dispoziție trebuie să fie regulă.


5. Unicitatea Þelului

Ceea ce trebuie să-ți pui înainte este să faci lucrarea Învățătorului. Orice ți s-ar ivi în cale să faci, de asta cel puțin cu trebuie să uiți niciodată. Totuși, nimic altceva NU POATE apărea în drumul tău, pentru că toată munca utilă, altruistă, este lucrarea Învățătorului și trebuie s-o faci de dragul Lui. Și trebuie să acorzi atenție fiecărei părți din ea, astfel încât să iasă cât de bine poți tu. Același Învățător scria, de asemenea: "Orice ai face, fă-o DIN INIMÃ, ca pentru Dumnezeu, și nu pentru oameni." Gândește-te cum ai face o muncă dacă ai ști că Învățătorul ar veni de îndată să se uite la ea; doar așa trebuie să-ți faci toată munca. Cei ce știu mai mult vor înțelege mai mult ce vrea să spună acest vers. Și mai e unul la fel, mai vechi: "Orice-ar găsi mână ta de făcut, fă-o cu toată puterea."
Unicitatea Þelului înseamnă, de asemenea, că nimic nu trebuie să te întoarcă, nici măcar pentru un moment, de pe Calea pe care ai intrat. Nici tentații, nici plăceri lumești, nici afecțiuni lumești măcar, nu trebuie vreodată să te abată. Pentru că tu însuți trebuie să devii una cu Calea; trebuie să devină atât de mult parte din natura ta încât să o urmezi fără nevoia de a te gândi la ea și să nu te dai deoparte. Tu, Monada, ai decis; a te rupe de ea ar însemna să te rupi de tine.


6. Încredere

Trebuie să ai încredere în Învățătorul tău; trebuie să te încrezi în tine. Dacă L-ai văzut pe Învățător, vei avea încredere în El până-n pânzele albe, de-a lungul a multe vieți și morți. Dacă nu L-ai văzut încă, tot trebuie să-L realizezi și să te-ncrezi în El, pentru că dacă nu, nici chiar El nu te poate ajuta. În cazul în care nu există o încredere perfectă, nu poate fi o curgere perfectă de iubire și putere.
Trebuie să ai încredere în tine însuți. Spui că te cunoști pe tin e prea bine? Dacă simți așa, NU te cunoști; cunoști doar scoarța slabă de dinafară, care a căzut deseori în noroi. Dar TU - adevăratul tu - ești scânteia din focul propriu al lui Dumnezeu, și Dumnezeu, Cel Atotputernic, e în tine și, din această cauză, nu e nimic să nu poți face dacă vrei. Spune-ți ție însuți: "Ceea ce un om a făcut, un om poate face. Sunt un om, și încă Dumnezeu în om; pot face acest lucru și-l voi face." Pentru că voința ta trebuie să fie ca oțelul călit, dacă vrei să calci pe Cale."




IV

Dintre toate Cerințele, Iubirea este cea mai importantă, pentru că dacă ea este destul de puternică într-un om, îl forțează să câștige tot restul și tot restul fără ea n-ar fi niciodată suficient. Deseori este tradusă ca o dorință intensă de eliberare din ciclul nașterilor și morților, precum și pentru unirea cu Dumnezeu. Dar a o pune astfel sună egoist și dă doar o parte a semnificației. Nu atât dorință, cât VOINÞÃ, fermitate, hotărâre. Pentru a da rezultat, această fermitate trebuie să-ți umple întreaga natură, așa încât să nu rămână loc pentru nici-un alt sentiment. Este într-adevăr voința de a fi una cu Dumnezeu, nu pentru că ai putea scăpa de oboseală și suferință, ci pentru că, din iubirea adâncă pentru El, poți acționa cu El și așa cum face El. Pentru că El este Iubire, tu, dacă vei deveni una cu El, trebuie să fii plin cu altruism perfect și cu iubire, de asemenea.
În viața de zi cu zi, aceasta înseamnă două lucruri: primul, că trebuie să fii atent să nu rănești nici-o ființă; al doilea, trebuie să fii atent mereu să nu pierzi o ocazie de a ajuta.
În primul rând, nu răni. Sunt trei păcate care fac mai mult rău decât orice altceva pe lume - bârfă, cruzime și superstiție - pentru că sunt păcate împotriva iubirii. Împotriva acestora trei omul care-și umple inima cu iubirea de Dumnezeu trebuie să se păzească fără încetare.
Uite ce face bârfa. Începe cu un gând rău și asta în sine este o crimă. Pentru că în oricine și în orice este bine; în oricine și în orice este rău. Oricare dintre acestea pot fi întărite gândind la ele și, astfel, putem ajuta sau stânjeni evoluția; putem face voina Logosului ori putem să-I rezistăm. Dacă te gândești la răul din altcineva, faci în același timp trei lucruri rele:
1. Îți umpli vecinătatea cu gânduri rele în loc de gânduri bune și mai adaugi ceva la tristețea lumii.
2. Dacă există în alt om răul pe care-l crezi, îl întărești și-l hrănești; și așa îl faci pe fratele tău mai rău în loc de mai bun. Dar, în general, răul nu este acolo și doar ți-ai închipuit; și atunci gândul tău rău îl tentează pe fratele tău să facă rau, deoarece dacă el nu e încă perfect poți să-l faci așa cum l-ai crezut.
3. Îți umpli propria minte cu gânduri rele în loc de bine; și așa îți stânjenești propria creștere și te faci, pentru cei car pot vedea, urât și neplăcut în loc să fii frumos și demn de iubire.
Nemulțumit că a făcut tot răul acesta sieși și victimei sale, bârfitorul cu toată puterea să-i facă pe alți oameni părtași la crima sa. Povestește nerăbdător istoria sa răutăcioasă, sperând c-o vor crede; și atunci ei se alătură lui în a turna gânduri rele peste sărmană victimă. Și asta se petrece zi după zi și nu doar unul o face, ci mii. Începi să vezi cât de josnic, cât de teribil păcat este acesta? Trebuie să-l eviți cu totul. Nu vorbi de rău pe nimeni; refuză să asculți când cineva vorbește de rău pe altcineva, spune cu blândețe: "Poate că e adevărat și chiar dacă este, e mai frumos să nu vorbim despre asta."
Acum despre cruzime. Aceasta este de două feluri, intenționată și neintenționată. Cruzimea intenționată înseamnă a provoca durere intenționat unei alte ființe; și acesta este cel mai mare dintre toate păcatele - lucrarea unui demon mai de grabă decât a unui om. Ai spune că nici-un om n-ar putea face așa ceva; dar oamenii o fac des și o fac zilnic acum. Inchizitorii au făcut-o; mulți oameni religioși au făcut-o în numele religiei lor. Cei care taie ființe vii o fac; mulți profesori o fac de obicei. Toți acești oameni caută să-i scuze brutalitatea spunând că așa e obiceiul; dar o crimă nu încetează de a fi o crimă pentru că mulți o comit. Karma nu ține seama de obiceiuri; și karma cruzimii este cea mai teribilă dintre toate. În India cel puțin nu poate fi scuză pentru asemenea obiceiuri, pentru că datoria de a nu face rău este bine cunoscută de toți. Soarta celui crud trebuie să cadă de asemenea asupra tuturor acelora care merg să ucidă intenționat creaturile lui Dumnezeu și-i spun "sport".
Lucruri ca acestea tu n-ai face, știu; și, de dragul iubirii de Dumnezeu, când se ivește ocazia, vei vorbi clar împotriva lor. Dar există cruzime în vorbire la fel ca în acțiune; și un om care spune un cuvânt cu intenția de a răni pe altcineva este vinovat de această crimă. Aceasta, de asemenea, tu n-ai face-o; dar, câteodată un cuvânt neglijent poate produce la fel de mult rău ca unul malițios. Așa că trebuie să fii atent la cruzimea neintenționată.
Ea vine, de regulă, din lipsa gândirii. Un om este atât de plin de lăcomie și avariție încât nici nu se gândește vreodată la suferința pe care o produce altora plătindu-i prea puțin ori înfometându-și soția și copiii. Altul se gândește doar la plăcerea sa și puțin îi pasă de câte suflete și trupuri depravează prin satisfacerea ei. Doar pentru a scăpa de câteva minute de probleme, un om nu-și plătește muncitorii în ziua de plată, fără a se gândi la dificultățile pe care le aduce peste ei. Atâta suferință este cauzată doar de lipsa de grijă - uitând să te gândești cum afectează o acțiune pe alții. Dar karma nu uită niciodată și nu ține seama de faptul că oamenii uită. Dacă vrei să intri pe Cale, trebuie să te gândești la consecințele a ceea ce faci, ca să nu te faci vinovat de cruzime din lipsa gândirii.
Superstiția este un alt mare rău și a cauzat multă cruzime teribilă. Acest om care este sclavul ei îi disprețuiește pe alții care sunt mai înțelepți, încearcă să-i forțeze să facă așa cum face el. Gândește-te la îngrozitorul masacru produs de superstiția că animalele trebuie sacrificate și de și mai cruda superstiție că omul are nevoie de carne pentru hrană. Gândește-te la tratamentul impus de superstiție claselor defavorizate din India noastră iubită și vezi cum această rea calitate poate crește cruzimea fără inimă chiar printre cei care cunosc datoria frăției. Multe crime au comis oamenii în numele Dumnezeului Iubirii, puși în mișcare de acest coșmar al superstiției; fii, de aceea, foarte grijuliu să nu rămână nici cea mai mică urmă în tine.
Trebuie să eviți aceste trei mari crime, pentru că sunt fatale progresului tău, deoarece ele păcătuiesc contra iubirii. Dar nu numai că trebuie să te înfrânezi astfel de la a face rău; trebuie să fii activ în a face bine. Trebuie să fii atât de plin de dorința intensă de a fi util încât să fii întotdeauna gata s-o transmiți tuturor celor din jurul tău - nu numai omului, ci chiar animalelor și plantelor. Trebuie s-o transmiți în lucruri mici în fiecare zi, pentru a se forma obișnuința, astfel încât să nu poți pierde rara ocazie când marele lucru se oferă să fie făcut. Deoarece dacă tânjești să fii una cu Dumnezeu, nu e de dragul tău; este pentru că tu poți fi un canal prin care iubirea Sa poate curge pentru a ajunge la ai tăi.
Cel aflat pe Cale nu exsită pentru sine, ci pentru ceilalți; el s-a uitat pe sine, pentru a-i servi pe ei. El e o pană în mâna lui Dumnezeu, prin care gândirea Lui poate curge și-și găsește o expresie pentru sine acolo jos, ceea ce nu se poate fără o pană. El mai este, în același timp, o pană de foc vie, radiind peste lume Iubirea Divină care-i umple inima.
Înțelepciunea care te face capabil de a ajuta, voința care-ți dirijează înțelepciunea, iubirea care-ți inspiră voința - acestea sunt calitățile tale. Voina, Înțelepciunea și Iubirea sunt cele trei aspecte ale Logosului; și voi, care vreți să vă înrolați ca să-L serviți, trebuie să arătați înainte aceste aspecte în lume.


Așteptând cuvântul Învățătorului,
Privind Lumina Ascunsă,
Ascultând pentru a prinde Ordinele Lui,
Chiar în mijlocul luptei;

Văzându-I cel mai mic semnal,
Deasupra capetelor mulțimii;
Auzindu-I cea mai slabă șoaptă
Peste cel mai puternic cântec pământesc.