agonia russkaia v3 |
Agonia.Net | Правила | Mission | Контакт | Зарегистрируйся | ||||
Статья Общество Конкурс Эссе Multimedia Персональные Стихотворения Пресса Проза _QUOTE Сценарии | ||||||
|
||||||
agonia Лучшие Тексты
■ идут купцы
Romanian Spell-Checker Контакт |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-12-17 | [Этот текст следует читать на // Русском romana] | Submited by Dușan Baiski
De două ori în viața mea am avut ocazia să vizitez Coreea de Sud. Intervalul de timp între aceste două vizite a fost de unsprezece ani. Schimbările care au survenit în vremea aceasta au fost uriașe; așadar, cum este acest nou chip al Coreii de Sud? În avion, pe drumul spre Seul, m-am gândit mereu la asta.
Această țară vecină, care și mai înainte a avut legături diplomatice cu Taiwanul, se găsește în aceeași situație ca Taiwanul. Ne unesc legături istorice adânci. În anii aceia, când am călătorit pentru prima dată în Coreea de Sud, am fost surprinsă de simplitatea, de sinceritatea, de conștiința de sine, de perseverența poporului. Astăzi, Coreea de Sud trece printr-un boom economic și a devenit unul dintre cei patru dragoni economici, în vreme ce scena sa politică a trecut printr-o serie de cutremure, care sunt legate de schimbările de pe scena politică mondială. Cum mă va întâmpina noua Coree de Sud? Stând acolo, în avion, îmi roiau prin minte diferite gânduri, ca unei femei căsătorite de multă vreme care merge acum la întâlnire cu fostul iubit. Am ajuns la timpul stabilit și m-am pregătit ca în timpul sejurului meu să cunosc mai bine această țară. Poate a fost vorba de un concurs de împrejurări, însă pe drum am observat o mulțime de sud-coreence singure în călătorie. La intrarea în avion, călătorii se înghesuiau între cele două rânduri de scaune pentru a-și așeza bagajele. Coreeanca dinaintea mea a ridicat cu toate puterile bagajul său greu și l-a pus pe scaun. Era exact aceeași femeie pe care personalul aeroportului a scos-o din rândul celor ce trebuiau să urce în avion. Nu mi-a fost clar cum a reușit totuși să urce. I-am făcut semn cu mâna și i-am dat de înțeles că sunt gata să o ajut, însă ea a pășit deja spre scaun, și-a ridicat bagajul deasupra umerilor și l-a împins cumva în spațiul rezervat bagajelor. Înainte ca stewardul să ajungă să se apropie și să o ajute, ea a închis ușa cu mișcări repezi. Pe fața ei împurpurată se prelingeau picături de sudoare. Le-a șters de pe frunte cu o mișare ușoară a mâinii și a alunecat în scaun. Toată această scenă nu a durat mai mult de câteva secunde, însă m-a impresionat profund. Am cercetat cu privirea în jur. Asemenea coreence erau destule și fiecare purta în mâini destule bagaje. Numai de se uita omul la înfățișarea lor și-și dădea seama că ele nu se duceau în Taiwan în călătorie de plăcere, ci pentru a cumpăra lucruri pe care apoi să le vândă și să obțină profit. Toate aceste femei aveau aproximativ cincizeci de ani. Imediat după decolarea avionului, cineva m-a bătut pe umăr. M-am întors să văd cine este și am zărit o femeie din Coreea care mă atenționa să ridic scaunul. Þinea în mâini un bagaj incredibil de voluminos, însă era și ea o femeie mai robustă, astfel că scaunul meu lăsat în jos îi micșora spațiul și așa prea mic pentru ea. Am îndreptat scaunul imediat, gândind că încă o coreeancă a pornit în lume să lupte. Următoarea scenă s-a derulat la aeroportul Jinpu, când m-am proptit cu coatele de pult pentru a completa declarația vamală. Cineva m-a împins din spate și atunci m-am întors și am văzut încă o coreeancă de vârstă mijlocie, care căra după ea bagaje mari și mici, grăbindu-se cu pași mari spre rândul la vămuire. Datorită numărului de bagaje, cărat o parte pe umăr, iar o altă parte târât, din întâmplare m-a agățat . Era o femeie bondoacă, îndesată, între cincizeci și șaizeci de ani, cu fire albe în păr, însă cu o putere deosebită în mișcări și, întrucâtva, neîndemânatică. Cu toate că ducea atâtea bagaje, nu părea obosită și pe față nu i se vedea vreun semn de oboseală. M-a împins la o parte și, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, de parcă nici nu aș fi existat, s-a așezat la rând. Îmi aduc aminte că, în urmă cu unsprezece ani, gazdă mi-a fost responsabilul cultural de la minister, astfel că s-au purtat cu mine ca și cu o deosebit de importantă personalitate. Indiferent de faptul că ne-am fi aflat la o seară festivă, luxoasă sau la o întâlnire cu înalți funcționari din regiunea Quingwatai sau pe scena palatului Huake, cunoscută prin ospitalitate, am văzut peste tot frumuseți fardate, cu fețe fine, cu trupuri înfășurate în tradiționalele chimonouri cu desene roșii, galbene și verzi. În comparație cu femeile pe care le-am întâlnit astăzi, arătau cu totul altfel și asta m-a surprins. În anii aceia, Coreea de Sud nu doar că avea femei frumos împodobite, ci și în viața de zi cu zi puteai întâlni femei deosebit de puternice. Odată am discutat despre această putere cu unul din prietenii mei sud-coreeni ca despre o trăsătură caracteristică poporului lor și el mi-a spus că puterea respectivă este cel mai frecvent întâlnită nu la participanții la demonstrațiile studențești, o tot mai des formă de exprimare a puterii străzii, așa cum se subliniază deseori prin presă, ci la coreence. Spiritul lor de îndârjire și răbdare, de fanatism și rezistență, precum și mentalitatea lor de învingători, au fost acea forță motrice a renașterii societății coreene în care, de fapt, după război, au fost vizibile greutățile vieții, dar și necesitățile pentru o renaștere amplă. La care el a adăugat: “În vremea aceea am fost săraci și înfometați, fără mijloace materiale pentru întreținere, cu o economie distrusă, însă coreencele și-au ridicat copiii unul câte unul, învățându-i să fie silitori, perseverenți, harnici, într-un cuvânt câștigători. După care a adăugat: “Îndeosebi acele coreence de cincizeci de ani care se încadrează, acum, în generația celor mai puternici!” Trebuie să-ți închipui cum coreencele, pe vremea aceea, în floarea tinereții lor, au transformat gingășia și fragilitatea în putere, într-o putere tenace asemenea rădăcinii unei buruieni!” Un alt prieten din Coreea de Sud mi-a spus că o cunoscută mișcare de rezistență a studenților coreeni, o mișcare a sentimentelor naționale profunde, a luptei împotriva guvernării, împotriva Americii, poartă pecetea unui fanatism de puber care, de cum trece perioada exaltării tinerești, deseori se stinge de la sine. Așa că, la terminarea universității, o mulțime de asemenea activiști studenți extremiști caută de urgență debutul în “ape liniștite”, ajungând astfel până la companiile americane, care oferă o plată bună. Cu aceasta viețile lor devin parte a imaginii societății ce respiră prin toți porii liniște și stabilitate. Viața omenească este plină de turbulențe fără de sfârșit, binele și răul nostru, credința noastră, idealurile, aspirațiile... prin câte schimbări mai poate trece și cât de slab este de fapt omul, cât de inert devine și cât de neputincios în a se schimba pe sine. Din acest motiv, și asta se întâmplă adesea, el nu este în stare să redobândească hotărârea de odinioară. Numai că în lume există un lucru care nu se schimbă și care nu e supus schimbărilor: dragostea de mamă față de copiii ei. Câte din micile și marile nevoi și necazuri nu au fost astfel învinse prin această dragoste. Când am auzit cuvintele prietenului meu, mi-am adus aminte de acele femei pe care le-am văzut în avion și asta m-a determinat să scriu un cuvânt, unul simplu, însă care nu e înțeles așa cum se cuvine: mama este cea mai puternică. Versiunea românească: Dușan Baiski |
Индекс
|
||||||||
Дом литературы | |||||||||
Переиздание любых материалов этого сайта без нашего разрешения строго запрещено.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Политика публикации и конфиденциальность