"Când veți ceti aceste slove, eu voiu fi trecut pragul tăcerii veșnice"


Þării mele și Poporului meu,
Când veți ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veșnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Și totuși, din marea dragoste ce ți-am purtat-o, aș dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniștea mormântului.
Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără și neștiutoare, însă foarte mândră de țara mea de baștină, și am îmbrățișat o nouă naționalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost ușor. Eram străină, într-o țară străină, singură între străini. Dar prea puțini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea, pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una cu noua țară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie și prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea ? - cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea.
Nimeni nu e judecat pe drept cât trăiește: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veți aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele și dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare.
Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restriște și vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ți fiu călăuză, să-ți fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre.
Aceasta ți-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viață. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m-ai numit "Mama tuturor" și aș vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când m-ați negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, și v-am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta așa de mult ca în zilele când credeați în mine. Dar aceasta e uitată.
Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putință că trebuie să te părăsesc; totuși, orice om ajunge la capătul drumului său.
Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veșnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare.
Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută.
Am credința că v-am priceput: n-am judecat, am iubit...
Niciodată nu mi-au plăcut formele și formulele, nu prea luam uneori seamă la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul și am visat să trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăiește cum poate nu cum ar dori. Dar când îți vei aminti de mine, Poporul meu, gândește-te ca la una care a îndrăgit viața și frumusețea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece.
N-am nici o avuție să vă las, ceiace cu atâta mărinimie mi-ați dăruit am cheltuit între voi: am înfrumusețat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate cele frumoase iți vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ți-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez.
Am redeșteptat la o viață nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva ( Balcicul ) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, și fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât ași putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă și așezată la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea mării.
Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeș lângă iubitul meu soț Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie așezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieți atâția au venit la inima mea încât moartă chiar, ași dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria și bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseților făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Și cum acolo se găsește inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace și de farmec cum a fost când eram în viață. Încredințez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot greși, dar inimile lor calde așa cum a fost a mea: iubiții și fiți folositori unul altuia căci așa trebuie să fie.
Și acum vă zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate amintește-ți, Poporul meu, că te-am iubit și că te binecuvântez cu ultima mea suflare.
Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărăsc prin acest testament ultimele mele voințe. Binecuvântez Þara, pe copiii și nepoțiii mei. Rog pe copii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire și mângâere în suferință. Îi rog să fie uniți, să susție Þara și să se susție între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voințe.
Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiași și dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieții.( … )
Aș fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele Þări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat și pe care o las izvor nesecat moștenitorilor mei.
Dorința mea fierbinte ar fi fost să înalț o biserică mică pe fostul front de la Onești și să înființez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iași, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru întregirea neamului.
Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozității iubitului meu soț Regele Ferdinand, și redusă încă prin greutățile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aș dori.
Iert pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aș fi greșit să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui. ( … )

Acest testament a fost făcut scris, datat și semnat cu mâna mea la Tenka - Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933.

MARIA, REGINA ROMÂNIEI