Unui slavofil, despre foametea din “Rai”
(Scrisoarea a 167-a)

Vă mirați de foametea înspăimântătoare care domnește în Rusia de acum- așa o foamete că până și în săraca Austrie oamenii milostivi strâng pomană pentru pâinea Rusiei flămânde!
Cum de nu este pâine în Rusia atee, unde pâinea trupească a fost înalțată ca dumnezeire mai presus de orice dumnezeire și unde totul este jertfit doar trupului și pâinii pentru trup?
Iată, ateii ruși au jertfit pâinii și pe Dumnezeu și pe Hristosul lui Dumnezeu, și Biserica, și orice credință, și sufletul, și împărăția cerurilor, și zece mii de biserici și mănăstiri, și o sută de mii de preoți, monahi și monahii și milioane de oameni din clasa aristocratica și din cea de mijloc! Tot ce nu era îngăduit a se jertfi pâinii a fost jertfit: tot ce putea fi prefăcut în pâine a fost prefăcut, și totuși pâine nu-i!
O țară cât un continent, de la Polonia până la Japonia a fost trasformată în fabrică de pâine- și pâine nu este.
Puterea a 100 de milioane de oameni a fost silită să muncească neîncetat spre a produce pâine- și pâine nu este.
Toata inteligența omeneească, animalele de tracțiune, toate mașinile de oțel au lucrat cu încordare pentru a scoate din pământ această cenușă care se cheamă pâine ca să umple cu ea pântecele oamenilor- și totuși pântecele oamenilor cântă jalnicul cântec al foametei și pustietății.
Ce înseamnă aceasta?
Înseamnă că nu oamenii sunt stăpânii pâinii, ci Făcătorul lumii.
Înseamnă că sunt adevărate spusele lui Hristos că Făcătorul le dă oamenilor pâine cu prisosință când pâinea este cerută de la El nu ca lucru de primă însemnătate; ci ca unul de mâna a doua.
Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și celelalte se vor adăuga vouă.
Așa le-a poruncit oamenilor Stăpânul duhului și Stăpânul pâinii.
Când animalele caută pâinea ca pe primul și cel mai însemnat lucru, li se dă- fiindcă sunt animale. Când oamenii caută pâinea ca pe primul și cel mai însemnat lucru, nu li se dă, ca să realizeze că sunt oameni, nu animale.
La ce bun să ari cu tractoare și să semeni din avioane, dacă soarele și norii sunt în mâinile altuia? Cu adevărat, ce folos să ari și să însămânțezi o lume uriașă în 6 zile, dacă omul nu are stăpânire să poruncească seminței să încolțească, nici pământului să o răsară, nici viermilor să n-o mănânce, nici soarelui să n-o ardă, nici norului să o adape, nici apei să n-o înnece?
Rusia e o țară bogată, însă Egiptul e și mai bogat. Și totuși, în Egiptul cel bogat pe oameni i-a chinuit foametea vreme de 7 ani. De ce? Nu pentru lenevia și nepriceperea oamenilor- departe de asta, oamenii au știut dintotdeauna să lucreze bine pământul- ci pentru împotrivirea lui Faraon față de Cel Preaînalt, care ține în a Sa stăpânire și pământul, și soarele, și ploaia, și sămânța, și viermii, și toate gângăniile.
În vremea aceea, un om temător de Dumnezeu, Iosif, a mântuit Egitul de pieirea deplină prin înfometare. Și mântuirea fraților noștri din Rusia nu stă în oțel, nici în bani, nici în vreo stratagemă sau în vreun aparat omenesc, ci numai și numai în Dumnezeu.
Iar această mântuire o va trimite Cel Preaînalt numai prin acei oameni și pentru acei oameni care se vor teme de Dânsul.