Fratelui I.S., despre plânsul lui Hristos
(Scrisoarea a 209-a)

Într-adevăr, Domnul a plâns; și tu arăți un suflet milostiv stăruind asupra lacrimilor Lui.
Aceste lacrimi au adus curățirea conștiinței multora, de aproape și de departe.

Hristos a plâns pentru prietenii și neprietenii Săi.
A plâns pentru Lazăr cel mort, a plâns și pentru Ierusalim, văzându-i nimicirea cea viitoare.
Iisus a plâns (In.11,36),
scrie într-un loc iar în altul:
Și când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru dânsa (Lc.19,41)
În amândouă împrejurările, El a plâns pentru oameni.
În amândouă împrejurările, plânsul Lui a fost neobișnuit căci în vreme ce poporul plângea pentru Lazăr că a murit, Hristos a plâns nu pentru moartea lui Lazăr (căci iată, a venit ca să îl învie), ci din pricina tiraniei morții care îi apăsa pe toți cei de față.
Cum să-și piardă oamenii, cei zidiți după Chipul Dumnezeului Celui viu, în a Cărui împărăție nu sunt morți, credința în viață și în puterea lui Dumnezeu asupra morții?
Cum să ajungă robi atât de sărmani ai morții, crezând orbește în puterea, în atotputernicia ei?
Și văzându-i pe oameni supuși atât de necondiționat tiraniei morții, Iisus a plâns.
Altădată, Domnul a plâns pentru Ierusalim, cetatea sfântă, văzându-l în vedenia viitorului pe ea nimicită, iar pe fiii lui striviți și înjunghiați. De ce? Datorită nedreptății omenești față de cei drepți, mai ales datorită nedreptății omenești față de El, Dreptul drepților.
Cum să roadă boala nedreptății în așa chip inima și sufletul oamenilor, celor făcuți de Dreptul Dumnezeu?
Și- a plâns Domnul.
Într-o parte a plâns pentru cel mort, în altă parte pentru cei încă nenăscuți.
Pe lângă acestea două, apostolul Pavel dă mărturie și despre o a treia împrejurare, căci Domnul a plâns amar pentru întreg neamul omenesc de la începutul până la săvârșirea vremurilor.(Evr.5,7-9)
Asta a fost în Grădina Ghetsimani, în lupta Lui cea grea, când se făcuse sudoarea Lui ca picăturile de sânge ce picau pe pământ. (Lc.22,44)
Acestea trei au fost știute și însemnate în scris- dar cum a vărsat Domnul lacrimi pentru neamul omenesc în singurătate, în taină, în rugăciunile de noapte către Tatăl Său, lucrul acesta a rămas știut numai îngerilor din ceruri, care ca oști ale Împăratului lor stăteau de strajă în jurul Lui.
În aceste trei împrejurări ca și în altele, Domnul nu a plâns pentru Sine, ci pentru oameni.
Și preacuratele Lui lacrimi sunt jertfă pentru curățirea și mântuirea neamului omenesc, la fel ca sângele vărsat de El pe cruce.
Amintindu-ne de sfintele lacrimi ale lui Iisus, să ne ajute Dumnezeu să devenim mai buni și mai apropiați de Hristos.

Pacea și binecuvântarea lui Hristos să fie cu tine.