Se făcea că înnebunisem, sau, mă rog, era cît pe ce să devin balamucalgiu, tratat cu dusuri scotiene, bătăi în cap, sistematice, cu-o măturică de cimbrisor înmuiată în tuică de mure, bălăcit total (eventual numai picioarele... membrele, vai, inferioare) într-un hîrdău cu doagele îmbătrînite-n cercurile ruginite de plictiseală. Mă dilatasem brusc în casa (îmi plăcea să am una cu patru camere, fix patru, cîte încăperi are si inima, bucata aia ciudată de carne, pompînd viata: sistolă, diastolă etc.), în proprietatea privată a... sufletului meu închis. Si, iată, bolovanul se-nmuiase în roua nostalgiei giugiulite de zefiri inventati, desigur, de zînoaice bulbucate lumesc în locurile divinizate-n cărtile cu poze ale copilăriei mele desuchiate de-o imaginatie hip-hop! Zgriptorii, la datorie, constiinciosi, căscau pliscuri ferestruite în sapte perechi de dinti, încercau să-mi sfîrtece bucătica de luciditate rămasă. Si-am scăpat, am scăpat, fugind ca bezmeticul, sumar îmbrăcat, probabil în pijama... aveam si tulburări de memorie, de olfactie, de... soldologie. Cîte coapse scapără o iubită ideală? Două, trei, patru, cinci? (Principalu-i că le ondulează.) Am luat-o razna pe ponoare-ntomnate, mocirlite-n ploi cu dichis: pic, pic, pic... dar stropii chibzuiti chinezeste-n crestet se lătiseră-n firfirici, în... aia... letcaie, iarăsi letcaie... Si se săltase mercurul unei melancolii de plantagenet prăbusit între plătagini, fiindcă-mi cheltuisem, absolut perdant, bugetul, ocrotit un timp la bancă, apoi scos pe de-a-ntregul si dizolvat în speculatii păguboase cu fluturii paraginilor liliachii ale maturitătii absurde...