Zăceam, la ceasu-amiezii, într-o vale
Din Daghestan, în piept cu-o rană grea;
Și sângele cu picături domoale,
Din rana încă proaspătă curgea.

Jos pe nisip zăceam în nemișcare;
Stânci mari se-ngrămădeau în jurul meu
Și-nfierbântându-le, cumplitul soare
Mă dogorea; dar eu dormeam somn greu.

Visam; și-n vis vedeam o sărbătoare
Din țara mea și vii lumini lucind;
Femei frumoase-n păr cu câte-o floare
Vorbeau de mine, vesele, glumind.

Și numai una singură, deoparte,
În vorba celorlalte nu s-a prins;
Și sufletu-i întunecat de moarte
Era de-un trist și straniu vis cuprins.

Vedea, la ceasu-amiezii, într-o vale
Din Daghestan, un trup cu-o rană grea;
Și sângele, cu picături domoale,
Încet, încet, răcindu-se curgea.