I

Dacă ocolim dealul n-o să ne mai pese
Că avem mari datorii la florărese:
Florăresele funerare de lângă cenotaf.
Cum mai viscolesc anceștrii prefăcuți în praf
Prin lumina arămie închisă litru cu litru,
Dar mai întâi să terminăm cu problema liberului arbitru
Și pe urmă să rămânem acolo unde ședem,
Sub coroanele de crizanteme crem,
Sub inscripțiile de culori violente
Încremenite arbitrar pe monumente.
Vezi, cadavrul cu magnetofon în torace
A-nceput să coboare de pe bulumace
Rostindu-și, la temperaturi de mii de grade,
Anateme vehemente sub tornade
De văpăi încinse până la nevăzut,
Uite, ți s-au ivit semne de putrefacție pe șezut,
Așază-te o clipă să ascultăm în neștire
Orologiile bocănind în amurgire.
E jumătatea de oră lăsată plantelor să vorbească,
Sub năluci de animale nocturne, o limbă păsărească
Sunând cam așa: li be di le, li be la bi.

Se-aude țipătul zalelor din armura lui Hamurabi.


II

Să-ntoarcem spatele arhitravelor de toriu,
Capitelurilor de gadolin de la crematoriu,
Să nu mai privim ornamentele selenare,
Șlefuite în T întors cu intars de metale rare
Și să coborâm în visul vostru fără țintă, cu labirint,
Dincolo de observator, pe strada Cuțitul de Argint,
Suntem în capitala noastră de-ntotdeauna,
Cu cerul ovoid mai vânăt ca pruna.
E noapte. Oftează niște scene de copilărie,
Ne-am luat covrigi cu susan de la simigerie
Și-am plecat mai încolo
Cu luntrea pe oceanul înverzit pe palolo.
Știți, viermele delicat adunat precum roua
Pe lună nouă în largul insulei Hiva Oa.
Acum am debarcat. Se leagănă negurile prin temple,
Uite-l pe câinele Dingo plimbat de Shirley Temple.
Planează ghitare, cobze, mandore,
Trec amazoni de braț cu conchistadore,
S-a-ntors istoria către-nceput,
Doamne, se-aud tropote de mamut!
Să facem iute un menhir cât de șui
Pentru scheletele noastre de plastic verzui.


III

Se făcuse prea tâziu, dar nu plecam,
Femele despletite se colorau în geam,
Mai urcau și nevăstuici printre candelabre
Pistruiate pe obrazele glabre,
Aveau toate un fel de pecete pe spinare,
O mișcare molatică, o preocupare,
Știau ele ceva
Și pierdeau înainte de-a se-nfiripa
Cum se cuvine: sferturi, treimi, cozi,
Viclemuri cu inorogi și irozi,
Și tot așa, am rămas să le privesc
Surd la răsufletul pământesc,
Pustiit de-o înțelepciune străvezie,
Singur, în clopotnița trandafirie
Modelată pe-un Caucaz de șapte ori mai înalt,
Acuminat numai din calcedonie și bazalt,
Răscolit de fluiere și săgetători
În zodiace calculate de șapte ori
Numărând câte șapte.
Apoi n-a mai fost nimic, decât răcoare și noapte.