Umblam umil să-ți șușotesc prin urbe
Foșnetul fustei, coapsele-n mătasă...
Acum lumina geamul vrea să-mi surpe-n
Þăndări verzui în pieptu-nchis în casă.
Căci iar bolesc șub iederi necăjite
Și-n raiuri trist frecate cu sacâz,
Pe cercurile pacinicilor plite,
Prăjesc pârjoale moi. Ci tu îți râzi
De sufletul ce ți-a plătit cu viața
Șoldul școlar și sânii descheiați.
Și lacrimile mi le-nșiri pe ața
Subțire-a nu știu câți vicleni bărbați.
Și-mi torni rușinea în găleți cu zoaie
Și inima mi-arunci la vreo potaie
Flămândă-n bot și năclăită-n ploaie...