Ne salutam așa: mai întâi așezam mâna
pe obrazul ei, apoi o mutam ușor
pe obrazul meu, aducând între degete
un fir de răcoare. Prin asta,
temperaturile noastre deveneau egale,
apoi, din nou le făceam să difere
alergând unul prin celălalt...
Treceam prin lungi coridoare de umbră,
prin grele urcușuri
și bucurii tulburi și galbene,
apoi ne-ntorceam
în căderi libere, amețitoare,
despovărați de timp și de trupuri,
tăcuți și albi...

Dar venea întotdeauna al treilea, nevăzut,
cu acte-n regulă,
posomorât și plin de drepturi,
și jocul frumos se sfârșea
într-o drojdie grea, ce inunda inimile
împiedicându-le să scapere... Eu
mă-nfășuram în tristețe, ea căuta
lacrimi de ocazie, și stăpânul o lustruia
cu praf de curățat
ca pe o faianță higienică,
până o făcea nouă-nouță,
strălucitoare, apoi pleca,
mulțumit și fix ca un portret,
ducând-o de lanț
spre magazia legală...

Dar toți eram oameni, totuși,
și rămânând singur,
îmi șiroiau pe tâmplă
furibunde argumente copleșitoare,
pe care le strigam în urma lui, peremptoriu,
dintr-o elementară datorie de conștiință
și de logică: "O, nu te supăra, nu te chinui,
nu e nimeni de vină, nu vezi? -
decurgem toți
din niște mari iluzii necesare, absurde,
străvechi și primordiale, și așa mai departe;
sîntem cu toții victimele gravitației
și ale gravității - tangajul planetei
ne răstoarnă adesea pe brânci... -
omule, nu te supăra, toate sînt trecătoare,
toate sînt fermecătoare, toate sînt
spermatozoare, și așa și pe dincolo,
c-o fi, c-o păți..."

Și rămânând singur, îmi organizam
un mare miting, împărțind manifeste mulțimii
și scriind pe pereți uriașe lozinci violente
ale unei noi Internaționale a iubirii:
"Proprietari de neveste din toată lumea,
nu vă bateți femeile!", și: "Îți bați
nevasta - îți bați norocul!",
și mă gândeam stăruitor
la un proiect radical
pentru secularizarea averilor sentimentale...

Și rămânând singur, înfășurat în tristețe,
mă uitam sinucigaș pe fereastră -
cădeau ploi albe, limpezi, peste zăpezi,
stupide ploi, fără rost, peste zăpezi...
Și inima ei
bătea, desigur, mai departe, la fel,
și ochii ei ardeau la fel,
cu negre văpăi, sub ferigile genelor -
independent de voința mea, departe de mine,
inima ei continua să bată,
ea continua să trăiască,
departe de mine, în lipsa privirii mele,
așa cum nu poate trăi
nici o frunză neprivită de soare...

Și aceasta era cu adevărat
singurul lucru de neînțeles, monstruos -
o, acesta era într-adevăr
singurul lucru de neiertat,
care cerea pedeapsă, răzbunare:

"Va trebui să-i trag
o bătaie soră cu moartea" - mă gândeam
liniștit("bătaia e ruptă din rai,
ori poate raiul e rupt din bătaie"...)
și mă gândeam liniștit, scriind distrat
cu degetul pe geamul aburit "te iubesc",
"te iubesc", mutând apoi degetul, ușor, pe obraz,
și aducând un fir de răcoare, în timp ce
palmele îmi ardeau de senzația
genunchilor furați... O, firește, era
un lucru îngrozitor, de neînțeles,
de neiertat!...