agonia russkaia v3 |
Agonia.Net | Правила | Mission | Контакт | Зарегистрируйся | ||||
Статья Общество Конкурс Эссе Multimedia Персональные Стихотворения Пресса Проза _QUOTE Сценарии | ||||||
|
||||||
agonia Лучшие Тексты
■ идут купцы
Romanian Spell-Checker Контакт |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-10-13 | [Этот текст следует читать на // Русском romana] | Submited by Andrei - Tiberiu Măjeri Nemărginită bolt-a nopții, Deschide tainica ta carte Și-ascultă-mi glasul zbuciumării Neputincioase și deșarte. Doar mila ta n-o să se stingă Când două mâini tremurătoare Își împreun' nevolnicia În chip de rugă și iertare. Azi țintele de nestemate Culege-le din cingătoare, Căci ochii stelelor mă mustră, Și plânsul stelelor mă doare. Azi orice picur de lumină Din fața ta îmbujorată În țintirimul larg al minții O cruce proaspătă-mi arată. Le văd șireag... și mă cutremur, Și fiecare clipă-mi pare O fărmitură ce se smulge Ca dintr-un cântec de pierzare. Simt mintea dezgropându-și morții, Căzând la fiecare groapă, Și jalea trecerii eterne Mi-apasă plumbul pe pleoapă. Când tu mi-aprinzi în mii de facle Senina dragostei dovadă, Înfiorându-se-n adâncuri, Plâng ochii osândiți să vadă. Aducerea-aminte vine, Și din oglinda-i blestemată Învie rostul celor duse... Iar eu ascult ce-a fost odată... O lume-și desfăcea-nainte-mi Comoara tainelor bogată, Zvâcnea eternul ei cutremur Sub tâmpla mea înfierbântată. O patimă-mi robise ochii Cu strălucirea ei păgână Și mă smulgea cu braț de vifor Din valul lumii de țărână. Simțeam fiorii-ndrăgostirii, Măreața-mbrățișare mută, Când în amurg târziu de vară Pământ și boltă se sărută. Și-n smalțul pulberii de rouă, Ce strălucea pe câmp, măruntă Părea că firea-i hărăzește Nădejdii mele dar de nuntă. Eu mi-am zidit în nori altarul, Și inima, smerita roabă, Îngenuncheată-n umilire, Jertfea curata ei podoabă... Azi nu mai este... Și mă doare Când vraja razelor senine Aprinde-o candelă de veghe Într-o biserică-n ruine... Azi fulgerele mele-s stinse Și moarte-s zâmbetele toate Și nu va mai rodi nisipul Din biata mea pustietate. În lanț de neguri și uitare Aș vrea amarul meu să-l ferec... Nemărginită bolt-a nopții, Îmbracă-ți haina de-ntunerec! Aruncă vălul tău de umbră Pe toate farmecele firii Și-ngroapă-n adâncimi de ape Ispitele îndrăgostirii. Pe scânteierile de rouă Și peste câmpul nins de floare, O beznă grea, ca giulgiul morții, Să cearnă pace-adormitoare. Când glasul tinereții moarte Și-al viselor înfrigurate, Rătăcitor, fără repaos, La poarta sufletului bate, Eu, învălit în întuneric, Să-nchid zăvorul de la poartă, Și nici o stea să nu mai vadă Singurătatea mea deșartă.
|
||||||||
Дом литературы | |||||||||
Переиздание любых материалов этого сайта без нашего разрешения строго запрещено.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Политика публикации и конфиденциальность