Crinii de palidă flacără
ai miazanoaptei se-aprind.
Inima mea e castelul
prin care trece Hamlet citind.

Cui cânți uitarea mea blondă,
tu stearpă risipă de tei?
Nu lăsați să se-nece Ofelia
în verdele ochilor mei.

Bântuie luna. E-o toamnă
a frunzelor din capițel.
În stânga tace Horațio
sau numai o parte din el.