Ca să farmec odată o femeie, am dus-o la un meci
de rugby. Ne-am despărțit repede, cast și demn. Ca să mă
împac cu alta, i-am citit o noapte întreagă Nasul
lui Gogol. Într-atât mă înhiba amintirea lecturii lui
Raicu, de pe vremuri, încât ceea ce i-am citit a tras-o la
un somn bun pe-un colț de pernă, lângă umărul meu. Să
citești la trei dimineața Nasul, singur, cu glas tare,
ca o sfidare a somnului iubitei, e o situație din
Jurnalul unui nebun pe care mi-am asumat-o, fără urât,
jghiab căzut la margine de preerie. O fată, cândva, mi-a
plăcut fără margini și i-am căzut în genunchi murmurându-i:
"Mangafaua pleacă mâine la Ploiești, rămân singură și
ambetată, vino să-i tragem un chef, a ta adorantă,
Mița" - și fata a fugit în noapte, din parc, de lângă
statuile enorme ale lui Paciurea, acasă, în Dămăroaia și
nu ne-am mai văzut, a speriat-o cuvântul "mangafaua", desigur,
straniu ca o grotă abia luminată de soarele câtorva vocale.
În alte vremuri, stând lângă Foișor, ca să-mi bucur iubita,
plecam cu sacoșa la Hala Traian să cumpăr gheață
și fructe, îi plăcea să se trezească la trei noaptea, să-mi ceară
un măr și adormea fărâmițându-i încet sâmburii. Până
când într-o zi a adus, sus, în mansardă, un frigider nou și
n-am mai putut îndura. S-a restras încet-încet, în vârful
picioarelor, punându-și palma la gură. Nepotolit, pentru o
inspectoare școlară am stat o zi întreagă la coadă, să
iau două bilete la Cartagina în flăcări. Filmul i s-a
părut needucativ și lung. Cândva, mergeam pe strada
Muzeului Zambaccian și o talentată șahistă m-a întrebat
dacă am acasă o veioză cu picior înalt, ca aceea văzută
prin fereastra unei ambasade asiatice. Am fost prea
spontan și i-am spus "nu". Am condus-o până la stația liniei
de troleibuz 81, stătea în Chitila, schimba două tramvaie,
era de neînțeles ce vis purta veioza în mintea ei. Doar tu,
doar tu, esclavă a iubirii,
ai putut să te îndrăgostești de mine, când nu mai speram,
acceptându-mă lângă tine, eu purtând o sacoșă albastră, de
nailon, în care pusesem o sticlă cu drojdie de bere necesară
unei mătuși din Filaret în lupta ei antistafilococică,
și o franzelă albă. Doar tu ai putut să-mi propui după
ce ai urlat scurt "ce-i cu sticla asta?", să cumpărăm de la
lactate un borcan cu smântână, să rupem în două franzela
și să mâncăm imediat smântână cu pâine, așezându-ne
pe o bancă, într-un parc, în plin centrul Capitalei, ca doi
superiori țărani, în trecere prin București, spre Oarba de Mureș.