A fost măiastru călifar și mir,
ai ținut plinul potir,
de-am trăit îndestulat privindu-l,
neștiind jarul, jindul.

Erai lipia și mierea,
adormirea și - mai drept - învierea.
Razachie-ai fost, mustoasă,
mi-ai fost masă și casă.

Erai odihna și cântarea,
osul meu și lumânarea,
fluier, de strigam prin găuri
pâraiele rele și le zobeam în hăuri.

Ai fost ce n-ai gândit că poți fi
și nu se pomenește vorbă care să priceapă
și-n care să te pot scri.