Dans le vieux parc solitaire et glacé
Deux formes ont tout à l`heure passé.
Paul Verlaine

Pășim tăcuți pe drumul cuprins de-nfiorarea
Apropiatei toamne, când nopțile coboară
Pe câmpuri de aramă o mantie ușoară
De frig, de dezolare, și doamnă e uitarea
A tot ce-a fost iubire și floare și lumină.
Pădurea de mesteacăni ușor și dulce geme,
Argintul ei pălește cu cea din urmă vreme
A verii... Înghețată se-nalță luna plină.
Þesută-n vraja verii, iubirea noastră pare
Acum, când totul moare, o palidă-arătare,
Cu părul de-ntuneric si zâmbetul de ură;
Cuvinte-nfiorate nu pot sa mai răsune,
Surâsul de durere ne-a-ncremenit pe gură
Și mâinile-nghețate nu vor să se-mpreune.