Eu văd copacii mari ai serii
ce înalță cerul bulevardelor,
trăsurile Romei ce mormintelor
Appiei antice aduc Luna.

Toate ale noastre marelui timp au avut moartea.

De asemenea, viața lungă a fost seara
de priviri la fiecare casă, și dincolo cerul,
surselor de lumină ale clopotelor
numelor albastre de însemne, inima
va mai răspunde?

Of, între ramurile picurătoare de case și cer
cerul bulevardelor,
cer senin de rândunele!

O seară umană de noi adunați
oameni obosiți oameni buni,
a noastră dulce vorbire
în lume fără teamă.

Se va-ntoarce se va-ntoarce
de un salt inima
trează
va avea cuvinte?
Va chema lucrurile, luminile, viii?

Morții, învinșii, cine îi va deștepta?