frunzind a toamnă
curge vremea-n scoarță
munții și vântul desfăcuți în picături
crăpături fractale cioburi de peisaj

pământ uscat ca un vitraliu
prin care vezi gravitația în șuvoaie
îți vine-a grație(?)
a goarnă(?)

miros metalic apăsându-ți stomacul
gândul îți evadează printre ochiurile zilei
abia însăilată
palme strânse pe plasa cu noduri
până la sânge

suspendat