Dăinuind în noi
mai mult decît în morminte,
pe drumul lor viu
strămoșii se uită, subt soare, mereu înainte.

Prin bezna fierbinte
a păcatului nostru de seară și dimineață,
dorind cunoaștere și veșnică viață
strămoșii se uită mereu înainte.

Pe-același drum uneori noi ne-ntoarcem
pînă-n mijlocul caldei, aievei
lumini, care-n ea ține șerpii
și basmele Evei.