În seara-aceasta tristă de vară, parfumată,
Când aerul își cerne miresme de-alcool,
Când florile subtile de-acacia mă-mbată...
Aș vrea s-adorm sub cerul seninului Tyrol.

Tyrol, romantic nume, în care, voluptoase,
Se-mbină vagi senzații de-amoruri și de vis,
Discret mi-au plâns în suflet pădurile-ți umbroase
Și cerurile tale cu nuanțe de iris.

Tyrol, cu văi de umbră și-amurguri roze pale,
Ușor palpitătoare pe zările pustii,
Eu te-am văzut în cadre pătrate sau ovale
Din cărți cu file roase și scoarțele aurii.

Eu te-am văzut aievea pe pânzele colorate,
În magice tablouri cu rame de eben,
Pe care-un soare galben, cu razele-i perlate,
Stropea pe albe orașe fantasticu-i polen...

O clipă-nchizând ochii, zăresc ca printr-o ceață
Foburguri lucitoare, cu drumuri de decor...
În fund un munte-și nalță făptura lui măreață,
Pe-al cărui vârf zăpada plutește ca un nor.

Pe străzi... mișcare, larmă; la geamuri, visătoare,
Cu ochi noptateci, fete lucrează surăzând...
Trist țitera răsună, și berea dătătoare
De vise și de doruri spumează cascadând.

O gureșă flașnetă răsună ca vrăjită
La porți întredeschise... și palizi cerșetori,
Cu brațele informe și vocea răgușită,
Cerșesc o pâne albă la cei îndurători...

Și-amurguri somnolente de magică lanternă
Se-mprăștie pe ceruri, timide apoi descresc...
Pe-ntinderi seara pare ciudată și eternă...
Fragmente dulcio din Freischutz pe dealuri rătăcesc.

Cu haine verzi, vin leneș acasă vânătorii,
Pe podurile-arcate căruțele se-ntorc...
Zdrobiți de munca zilei ajung și muncitorii,
Femeile pe praguri din albe fusuri torc.

Se-așează-ntinse mese în vesele pridvoare,
Și-n jur aleargă glume... din ceruri noaptea cade,
Iar când, sorbit, și vinul se mântuie-n ulcioare,
Bătrânii-ncep să-ngâne nostalgice balade.

Și țitera suspină, în notele vibrate
Prinzând apuse doruri și simțuri primitive...
Zburând, lepidoptere cu-aripi îndoliate
Se-opresc și mor în para luminilor lascive.

Pădurea-nalță brațe de șoapte muribunde
Și vocea ei murmură ca sunetul de val...
Pe lacuri transparente, cu palidele unde,
Cântând își duc pescarii caicele spre mal.

E-atât mister pe dealuri, pe-ntinderi și pe vale!
Atât fior în zvonul de frunze și de vânt!
Și-atât parfum planează pe neaua de petale...
E-atâta rai în ceruri și-atâta pe pământ,

C-aș vrea, în seara-aceasta de vară, parfumată,
Când aerul își cerne miresme de-alcool,
Când florile subtile de-acacia mă-mbată...
S-adorm vrăjit sub cerul seninului Tyrol.