Vrut-am vrut așa să fiu,
Nu lunatec, ci luniu,
Să umblu seara pe vale,
Să știu Luna când răsare
Și noaptea cât e de mare.
Tot cu dorul am umblat
Multă vreme pe-noptat,
Doar de Lună ascultat,
Cumpănind luminile,
Prin toate grădinile.
Și-ntr-o zi, pe Lună nouă,
Băgai coasa-n grâu și-n rouă.
Ce să vezi și să nu crezi?!
Merse vestea prin livezi
La ureche de scaieți!
Luna, ea-mi aduse-aminte
Că scaieții-logofeți
Otrăveau la frumuseți
Pe ogoare dace, sfinte,
Jucând samba pe morminte...
S-ascundea Luna prin nor,
Pală, de rușinea lor,
Fugea Luna prin pădure,
Să-mprumute o săcure
Pentru vremurile sure.
Vino, Lună, du-te, ceață,
Ca să nu-i mai văd la față,
Și-am plecat cu Luna-n sat,
Anul Nou l-am colindat:
Timpul fie lăudat!
Căci din Viață-și luă făptura,
De la Lună, căutătura,
Luminoasa-i omenie,
Din luceferi vitejie,
Scăpă țara de urgie.
Un Crăciun de-un sfert de veac
Vreme-naltă, vreme bună,
A urcat pe om în Lună,
I-a dat aripi, liberându-l,
Să ducă-n Lună colindul.
Străjile lui Briareu
S-au trezit în cântul meu:
Lună, Lună-nouă,
Taie pâinea-n două
Și ne dă și nouă,
Jumătate mie,
Jumătate ție,
Lună, Lună-nouă,
Să legăm frăție.
Vine vestea de departe,
C-o să colindăm și-n Marte,
Semn că Luna nu-i departe,
Nu mai e deloc departe.