Doi greieri verzi în iarbă stau mahmuri.
Deasupra zboară-n jur albastre buri.
Sub ei flori roșii și-aurite nalbe...
Doi greieri verzi compun versete albe.
Tocul în nori și-n lapte-i pus să șadă,
ca versul alb departe să se vadă,
își mișcă gheara, cefele deodată,
dar, unul altuia,
ce-au scris nu-și arată.
Spre ei, val-vârtej, vine gâza, vădană,
dar ei nu au chef de amor, de hârjoană.
Tiptil vin pe-aproape ispite boeme
dar ei nu le văd - căci scriu albe poeme.

Și neaua îi bate, și-arșița îi bate, și bura se cerne,
iar globul cotește
și roțile-i scârțâie terne...
Dar vara sau iarna, cu haz sau necaz
profet crește tâlcul acestui ucaz
prin șirul de-ofense
străbate prin vreme
și pâinea (poemă)
și viața (poemă)
și plopii în floare (poeme)...