De m'a iubit, de-a fost o rătăcire,
Eu nu mă'ntreb. Și n'oi ști niciodată. -
De unde poate mintea să străbată
Neînțeleasa gândului urzire?

De unde știe marea zbuciumată
De ce-i trimite-al zilei dulce mir
Atâta foc, atâta strălucire? -
Ea știe doar' să cânte, să se zbată.

Și eu atâta știu: Că mi-a fost dragă,
De umbra ei cucernic m-am legat
Norocul meu, viața mea întreagă.

Și nu mă'ntreb dac'a putut vreodată
Atâta foc și chin să înțeleagă.
Și eu atâta văd: Că m'a uitat.