Te văd în boarea-albastră
a mărilor din sud,
precum cuprinzi în brațe
și apa și văzduhul.
În veșnică mișcare
talazuri cum s-aud,
nețărmurirea parcă
prin ele-și poartă duhul.
Stai singură și marea
te-ntreabă cine ești
cu cine-n gând ții rostul
pământului pe furci?
Și tu, în regăsirea
pe care ți-o dorești,
în vadul amintirii
cobori și iarăși urci...