În tine, spirit nobil, se străvede,
și-n trupul drag, frumos peste măsură,
ce pot să scoată ceruri și natură
când frumusețe vor cum nu se vede.

O, dulce spirit, harul se-ntrevede:
lăuntrul tău așterne pe figură
iubire și iertare și căldură,
cum de la nimeni, nimeni nu purcede,

Încât splendoarea prinde să mă lege,
privirea blândă-mi dă speranțe certe
și-avânt îmi dă năvalnica iubire…

Ce-ntârziată sau grăbită lege
nu-ngăduie cumplitei morți să ierte
lucrare de-o așa desăvârșire?