Tu, care rîzi cînd rîd
și plîngi făcînd cercul orei imens,
și calci al ierbii frig către grădină
cînd sufletul în rouă-și află sens...

Tu, care taci cînd tac
și în privirea mea îți găsești casă,
și lași, lin, palma peste palma mea,
s-apese moartea, mai greu o apasă.