Unde te duci, nebună, rău spre-a-mi face,
Frumoasă, îndrăzneață-nchipuire?
Aripi ușoare, de plăcută amăgire,
und’ mă purtați? O clipă stați în pace,

divini ochi, eu vă chem lumina-ncoace:
mă ucide-ușoară o dezamăgire;
plecând pe-un drum de care nici n-am știre,
le-ajung umbrelor morții la soroace.

Camila-al meu necaz sfârșit cu bine,
‘n-a cărei mâini frumoase,-n ne-ndurare,
legat mă vru-a vrajmașei soarte vrere,

frumoșii-ți ochi i-ntoarce către mine,
fie să mor acum, cu tine de-are,
cumva, moartea cea aspră vreo putere.