agonia
russkaia

v3
 

Agonia.Net | Правила | Mission Контакт | Зарегистрируйся
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Статья Общество Конкурс Эссе Multimedia Персональные Стихотворения Пресса Проза _QUOTE Сценарии

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Тексты того же автора


Переводы этого текста
0

 Комментарии членов сайта


print e-mail
Просмотревшие: 5378 .



Vine iarba
стихотворения [ ]
din Vine iarba (1968)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
по [Ion_Gheorghe ]

2011-02-26  | [Этот текст следует читать на // Русском romana]    |  Submited by Yigru Zeltil



Vine iarba, înspăimântă orașele;
nemăsurat le încearcă, din adânc;
simt forfotind, mișunând, năvălind
grăunțele, sâmburii, spicele uzurpate,
pășunile pe care s-au întemeiat.

Primăvara se apără, uzinele din câmpie;
se simt ridicate de ierburi mustoase
și ele topesc zi și noapte oțel
ca niște cetăți nencetat încercate;

la luptă nasc scuturi și coase
cimentează mașini pentru pluguri,
dezleagă corăbiile cu semințe și fructe
s-aducă minereu, minereu, minereu...

A doua zi ies ziarele să cânte
bărbați ce-au stat mai mult la cuptoare,
pe-aceia cărora iarba nu le citește năframele
unde se-nseamnă mai dinainte-așezarea
focului pentru plămade metalice.

Dar nimeni nu recunoaște-adevărul
că iarba se scoală primăvara mușcând
hărțile de previziune și calcul,
că bărbații cei tineri sunt nevoiți să le-adauge,
să le scrie din nou, să le voteze-n ședințe...

Nu așteptați când spală luna câmpiile,
dac-auziți semințele țipând prin somn
de bucurie că vântul le duce
la rădăcină podurilor de oțel -
se așteaptă să se nască deodată
scuturându-se de uzinele de pe ele.

Nu râdeți când iese ploaie în lume,
nu apa sună pe cuptoarele de fier -
atunci se aud alunecând răbdător
firele cotropitoare, de iarbă;
le sună picioarele încolțite încă de sus,
țipă să se sprijine unul pe altul...

Adevărat că ziarele laudă zilnic
bărbații cei tineri prevăzători și-nțelepți;
că uzinele au fost încercuite cu plopi -
dar este și mai adevărat că toate acestea
s-au izvorât din lupta orașelor
cu veșnica iarbă cotropitoare;
li se dă loc teilor și castanilor,
ierbile sunt ocolite de uzine și case,
ca niște copci desfăcute în gheață
pe unde vine să răsufle iarba pământului

Nu vă jucați niciodată cu iarba;
dacă aș pune un maldăr de fire sălbatice
la temelia celui mai trainic palat
într-o noapte s-ar despica toate turlele
ca un depozit de iarbă de pușcă
atins pe-o fereastră, de fulger...
Parcă voi nu știți toate astea?
De ce nu mai stau trenurile zi și noapte
și le trimieți din oraș în oraș?
Împotriva cui își fac ele calea
și de ce le-ncărcați tot mai greu?

Cât mai mult oțel, strigă ziarele,
cât mai mulți țărani plecați de-acasă,
să-nvețe mai bine vechile lor meșteșuguri
când ieșeau cu poala-ncărcată pe câmp
azvârlind în față sămânță de iarbă!

Și vara li-e frică orașelor de iarbă;
ea năvălește la caleafrată,
poate răsturna pietrișul terasamentelor,
o ard însă roțile-n fugă,
o opărește aburul locomotivelor,
o-nnăbușă vagoanele de pietriș
iar ceea ce nu s-a putut astfel stârpi
rămâne-n seama bătrânilor feroviari
care trec de la un canton la altul
ciopârțind firele dintre traverse -

atunci când se află la vârsta curajului,
pe când i se zămislește sămânța,
de-aceea o stârpiți fără-ngăduință
mai înainte de-a i se-mplini soiul,
lovindu-i năvala din viitor..

Dar toamna e teama sa mare de iarbă;
fumuri pâcloase leagă grădinile,
iarba se-aude m flăcări trăsnind,
ne-ngenuncheată, apărată-n sămânță;
vântul de toamnă aleargă s-o sprijine
o seamănă prin toate sparturile zidurilor,
pe lângă șuruburile slăbite la poduri,
prin cele mai ne-nsemnate tăieturi de oțel.

Toamna e teama cea mai mare de iarbă,
de iarbă viitoare și neprevăzută;
ploaia o poartă, bulbucată, pe jos
pe sub pietre și schele, năvalnic
prin toate conductele orașelor noastre;
când mucezește tutunul în buzunare,
când pulberea dulce a verii
dospește-n manșetele hainelor de la uzină -
se pregătește valul prielnic de viață
în care să se poată ține pe sine...

Din lupta cu iarba vă nașteți
când vi se văd fotografiile-n ziare
cu copiii pe umăr, la demonstrații,
știți voi de ce-i țineți cât mai sus -
să vă vadă iarba, iarba cea de departe
să se teamă de voi, cei din viitor;
împotriva ierbii creșteți copiii;
învățând de la iarbă cum se-nmulțește
creșteți copii, băieți mulți, mulți bărbați,
fete multe aduceți pe lume -
ei dorm mai ușor și pot bănui
cum crește, pe unde se strecoară iarba spre noi...

Azi noapte-am vorbit cu Sfinxul Egiptului -
singurul care nu se teme de iarbă,
dar atunci când am vrut să-l aduc înspre mâl,
unde iarba vine-ncontinuu pe lume,
a sărit să mă muște de mâini și de gură.
Marea ședere a lui, veșnicia de viață,
se vădea mulțumită nisipului ars;
piramidele însele, ținute de pază,
vin și se duc fără seamăn în veacuri
fiindcă iarba n-a ajuns pân' la ele.

N-a ajuns încă la ele de tot
dar Sfinxul se rotește pe după soare bănuitor
presimte sub inima sa de granit
cum vine, cum stăruie, cum se-ndârjește,
cum îl amenință iarba încet,
măcinându-l cu sămânța zvârlită în el
împinsă de vânt și de soarele însuși
ca norii de grinină - iarba de mâine.

Împotriviți-vă ierbii, nu vă lăsați ierbii!

.  | Индекс










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Дом литературы poezii
poezii
poezii  Поиск  Agonia.Net  

Переиздание любых материалов этого сайта без нашего разрешения строго запрещено.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Политика публикации и конфиденциальность

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!