Mă supune-a cântului arșiță
Bârna vremii — racilă 'n grumaz:
Din șopronul care-am mai rămas,
Sboară amintirea ca o șiță.

Sfinții-aveau dulămi cu nasturi — stele
Spăngi în mână, încinși cu niște sfori
Maica m'ardica de subțiori
De le pupam mâna fără inele.

Prea-Curata, oacheșă — o noră
Gătită cu tulpane, ca de horă,
Da să sugă țâță, muierește,
Unui băiat cu soarele în creștet.

Un rumân bătrân, tot cu dulamă,
Cumpănea un pepene în palmă —
Domnișoara spunea că-i Moș Dumnezeu
Þine Pământul, cât e de greu.

Satul se 'mbulzea la liturghie,
Ca în Sărbători, la prăvălie.
Și-acum încă, dulce, mă 'nfioară
Glasul popii Tache, de vioară,

De privighetoare din lăstar.
Și mă văd copilul mânios:
Că pe Domnul nostru Isus Cristos
L-omorâră oții de jandari.

Inimă, curată ca orezul,
Inimă din clasele primare,
Te-ai grijit în Săptămâna mare?
Ieși dintre copii de spune Crezul.