Trist-a fost viața-ți zbuciumată
mizerii, chiar ți-au fost conducătoare,
te apăsau în praf, da-n drumu-ți mare
tu le-ai învins cu fruntea înălțată.

A lumii reci priviri de apăsare
și-al ei dispreț a fost a ta răsplată;
în curtea Mediceilor, bogată
tu ai fost un mândru, falnic, soare!

Și numai în a teilor răcoare
ți-a înflorit a mulțumire floare,
soarta tristă a marelui în lume.

Dar geniul tău în giur de noi plutește
și cântul tău, cu inima-dulceste,
din neam în neam păstra-va al tău nume.